Cuprins:
Circulaţia a fost deviată, începând de miercuri, 9 octombrie, pe banda 1 de rulare pentru ambele sensuri, în vederea efectuării lucrărilor de reasfaltare, a anunțat, pe Facebook, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Buzău.
„De data aceasta, aşa cum susţine constructorul, este o reţetă asfaltică nouă, care a fost testată într-un laborator din Italia, un laborator european mare. Constructorul spune că această reţetă de asfalt va rezista şi nu vom mai avea problemele de până acum (…)”, a declarat, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Şerbănescu..
Podul peste Dunăre va fi reasfaltat în totalitate
Acesta a explicat că rețeta este una adaptată podului de la Brăila, care este unicat și are nişte „specificităţi ale lui”.
„Dacă faci tot podul specific, trebuie să îi faci şi asfaltul specific, pentru că se vede că asfaltul standard pus până acum nu a rezistat”, a spus Şerbănescu.
Totodată, acesta a afirmat că podul peste Dunăre va fi reasfaltat în totalitate.
„Ca timpi tehnologici, patru zile vor aşterne primul strat de asfalt pe calea 2 de rulare, adică sensul dinspre Tulcea, spre Brăila, după care vor avea o pauză de trei zile, pentru ca primul strat de asfalt să îşi atingă clasa. Vrem să se respecte toţi timpii tehnologici, ca să nu mai avem după aceea surprize (…) Apoi, încă trei zile vor aşterne al doilea strat de asfalt, stratul final. După ce vor finaliza lucrările, vor transfera traficul de pe calea 1, pe care se circulă acum, pe calea 2, şi vor începe şi acolo lucrările de frezare şi, ulterior, de aşternere a asfaltului”, a declarat Alin Şerbănescu.
Podul de la Brăila are probleme care durează din iulie 2023
Podul de la Brăila, care a costat 500 de milioane de euro, s-a transformat într-un șir de probleme care durează din iulie 2023.
Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, al treilea ca mărime din Europa și una dintre cele mai complexe lucrări de infrastructură din România, a fost inaugurat pe 6 iulie 2023, în prezența mai multor oficiali, inclusiv a președintelui Klaus Iohannis și a ministrului Sorin Grindeanu, după 5 ani de lucrări.
Costurile finale s-au ridicat la aproximativ 500 de milioane de euro.
Contractul a fost semnat în ianuarie 2018, iar termenul inițial de finalizare a fost 2021. Ulterior, au fost avansate mai multe termene, care însă nu au fost respectate.