Înainte de Revoluție, într-o călătorie spre Grecia, Anei Blandiana și soțului său, Romulus Rușan, li s-a stricat mașina, un break, în plină noapte, printr-un sătuc de prin Bulgaria. O familie i-a ajutat cu tractarea și i-a și cazat pentru o noapte. Doar că le-a fost greu să lege două cuvinte, așa că stăteau și se uitau neputincioși unii la alții, povestește scriitoarea în cartea „Soră lume”.

Bulgarul a salvat situația când a scormonit după un pix și o bucată de hârtie și, rând pe rând, a arătat spre diverse obiecte de prin casă și a scris prețul de la ei, apoi le-a înmânat foaia românilor să scrie prețul de la noi.

„… aproape solemn ne-a arătat pâinea și a scris pe hârtie 2,5. L-am privit întrebător. A zâmbit și a arătat brânza, scriind pe hârtie 15. (…) În clipa aceea, Romi s-a sculat de pe scaun râzând și s-a precipitat spre foaia de hârtie adăugând și el două cifre, 3 și 20, iar după ele a subliniat cuvântul lei”, povestește Ana Blandiana în carte.

Aproape patru decenii de capitalism mai târziu, un bulgar ar scrie pe colțul lui de hârtie, în decembrie 2023, „pâine – 1,35 leva” și „brânză – 11,49”, în timp ce românul, 2,09 și 35 de lei.

Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă
Recomandări
Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

România și Bulgaria, la coada clasamentelor europene

Din 2007, când România și Bulgaria au intrat în UE, au mers de mână, trecând drept cele două state de la coada clasamentelor Eurostat la mulți indicatori: cel mai mare procent al populației în risc de sărăcie sau cea mai scăzută rată a celor cu competențe digitale sau la PIB pe cap de locuitor. Totuși, anul trecut am fost și țările cu cele mai mici prețuri la produsele de consum, potrivit Eurostat.

Tradițional, românii din zona de graniță își făceau cumpărăturile de la vecinii bulgari pentru prețurile lor mai mici. Doar că a început să nu mai fie o afacere. O creștere serioasă a prețurilor la vecinii bulgari s-a înregistrat în 2022, scrie Profit.ro, comercianții indicând salturi și de 20% la unele produse.

Am vrut să testăm, pe final de 2023, care este situația. Așa că am umplut un coș de cumpărături cu produse de bază din supermarketuri din Bulgaria și din România pentru a vedea diferențele. La noi, toate cele 20 de produse au costat 217,31 de lei, iar în Bulgaria, 199,7 lei, transformate la cursul BNR – 1 leva = 2,54 de lei. Adică mai ieftin în Bulgaria cu puțin peste 17 lei.

PODUL PRIETENIEI ALIMENTARE înainte de Crăciun și Revelion. Am comparat prețurile din Bulgaria cu cele din România. Mai e o afacere să mergi la vecini pentru cumpărături?
Tradițional, românii din zona de graniță își făceau cumpărăturile de la vecinii bulgari, pentru prețurile lor mai mici
Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”
Recomandări
Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

Am comparat prețurile cele mai mici găsite în supermarketuri din Sofia și Ruse cu cele din supermarketuri din București, în săptămâna dinainte de Crăciun. Cu o dinamică a prețurilor din magazine ce oscilează de la o zi la alta, comparația trebuie luată cu titlu orientativ.

Avem mușchi de porc mai scump, ei au fasole mai scumpă

Diferențe mai semnificative de preț am găsit la mușchiul de porc, unde prețul per kg la noi a fost mai scump cu 3,3 lei, la ouă, cu 1 leu, la lapte, cu 1,3 lei, la brânză telemea, cu aproape 6 lei și unt, cu aproape 4 lei. La bulgari am găsit morcovi cu un leu mai scumpi, pâinea feliată, cu aproape 60 de bani mai mult, făină, cu 70 de bani, orezul și fasolea, cu aproape 4 lei.

PODUL PRIETENIEI ALIMENTARE înainte de Crăciun și Revelion. Am comparat prețurile din Bulgaria cu cele din România. Mai e o afacere să mergi la vecini pentru cumpărături?
Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui
Recomandări
Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

Când am tras linie, diferența nu a fost însă semnificativă, sub 18 lei, și consultantul fiscal Emilian Duca ne-a explicat de ce prețurile sunt aproape de egalizare la noi și la vecinii bulgari.

„E o situație absolut normală, pentru că există o tendință de egalizare a prețurilor în toată Uniunea Europeană. Furnizorii, retailerii comuni și care domină piețele locale, aceștia vor vinde la prețurile cele mai bune pe care le găsesc în toată Europa. Pe de altă parte, nici diferența de putere de cumpărare nu e foarte mare între România și Bulgaria”, a explicat specialistul.

Acesta a estimat prețuri cu 5-10 procente mai mici în Bulgaria. La coșul nostru, diferența a fost la 8%. Merită un drum peste graniță? Anul viitor chiar mai mult, crede consultantul, fiindcă ne așteptăm la noi scumpiri de prețuri. 

20231220_095615Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 23

Prețurile cresc în 2024

Prin urmare, în 2024, e posibil ca în continuare, românii să încerce piețele vecine: „O să avem o creștere în continuare a prețurilor generată în principal de faptul că avem un deficit mare și vom avea un deficit și mai mare în 2024. Deficitul bugetar este principala cauză, pentru că aceștia sunt bani care nu au corespondent, bună parte dintre ei, în economie și atunci se vor duce în prețuri. Care vor fi domeniile afectate, vom vedea, dar probabil și în sectorul alimentar vom vedea o majorare de prețuri, nu la nivelul celui general al inflației, dar e posibil pe acolo, în zona respectivă”.

Cât despre tendința de a merge la vecini să cumperi, fie că sunt locuitorii din Giurgiu care merg la Ruse sau bulgarii din Ruse care vin la noi, Emilian Duca spune că nu e întotdeauna determinată de nivelul prețurilor.

PODUL PRIETENIEI ALIMENTARE înainte de Crăciun și Revelion. Am comparat prețurile din Bulgaria cu cele din România. Mai e o afacere să mergi la vecini pentru cumpărături?
Emilian Duca | Foto: zf.ro

„Este evident că zona de la nord de Ruse este mai urbanizată decât celelalte orașe din zonă și există curiozitatea de a încerca piața și în România. Pe de altă parte, moneda leva este legată direct de euro și atunci chiar și eforturile pe care le fac ca să treacă la euro au ca efect tocmai această creștere ușoară a prețurilor, pentru că asta se întâmplă. Când treci la moneda euro are loc și această egalizare a prețurilor mai devreme decât o egalizare a salariilor”, mai explică acesta.

Bulgaria a demarat procesul de a intra în zona euro, dar fiindcă nu a întrunit o serie de criterii, noul termen vehiculat este 1 ianuarie 2025. 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (28)

robyro   •   31.12.2023, 18:53

Alo, Libertatea?! Păi ce ati făcut? Ați fost la Lidl în Ruse? Asta vad din poze! Păi normal că au cam aceleași prețuri! Să vă fi dus și în magazinele normale ca sa vedeti ca au produse mult mai ieftine! Iar la țigări pretul este cu 40% mai mic si au 0% contrabandă! Costă atât de puțin că nu ai cum să faci contrabandă cu tutun! La noi prețuri mari si contrabandă minimum 20%! Câstigă bulgarii că incasează mai multe taxe din tutun ca noi! Dar ei sunt proști si noi prea deștepți! Vai de noi!

Perrrkele   •   31.12.2023, 17:30

Deja e obositoare comparaţia asta constantă cu bulgarii.

traianberchiu   •   31.12.2023, 10:46

Diferentele de preturi la alimente intre Romania si Bulgaria nu sunt mari, ambele tari aflandu-se la coada clasamentului in toate domeniile. In schimb romanii aflati la granita cu Ungaria se aprovizioneaza din aceasta tara, cu preturi la alimente rezonabile.

Vezi toate comentariile (28)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Știrileprotv.ro
O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
GSP.RO
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Observatornews.ro
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații
HOROSCOP
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI