Ministerul Transporturilor a dat undă verde reabilitării podului vechi peste râul Buzău, care leagă Muntenia de Moldova, din localitatea Mărăcineni, emițând autorizația de construire pentru ”Lucrări de întreținere periodică la pod pe DN2 km 114+570 (calea 2) peste râul Buzău”.
Podul se află într-o avansată stare de degradare, iar autoritățile județene au semnalat problema încă din primăvară. În aceste condiții, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) – Secția de Drumuri Naționale Buzău a instituit restricții de viteze de 10 km/h la traversarea podului.
Reprezentanții CNAIR au informat-o pe Carmen Ichim, prefectul județului Buzău, că potrivit soluției tehnice adoptate în cadrul proiectului, până în luna martie a anului viitor nu va fi necesară închiderea podului de la Mărăcineni. În acest interval se vor face doar lucrări de consolidare și reparații la pilele podului și la alte elemente structurale.
Din primăvara anului viitor, podul cel vechi va trebui însă închis circulației pe toată perioada lucrărilor la calea de rulare, lucrări care se preconizează să dureze aproximativ opt luni, timp în care circulația în ambele sensuri se va desfășura pe cealaltă cale de rulare.
În aceste condiții, prefectul Carmen Ichim a cerut conducerii Secției de Drumuri Naționale să asigure, în cel mai scurt timp posibil, presemnalizarea și semnalizarea corespunzătoare a zonei, pentru evitarea incidentelor nedorite și asigurarea fluenței circulației rutiere
De asemenea, prefectul județului a cerut reprezentanților IPJ Buzău să pună la dispoziție echipaje ale Servicului Rutier pentru dirijarea traficului pe durata derulării proiectului.
Lucrările de reabilitare a podului de la Mărăcineni costă aproximativ cinci milioane de lei.
Discuțiile au avut loc în cadrul unei întâlniri cu firma de construcții care a câștigat licitația pentru reabilitarea podului vechi de la Mărăcineni, cu proiectantul lucrării, cu dirigintele de șantier, precum și cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Buzău și au vizat detaliile tehnice ale proiectului și modalitățile de reducere a impactului lucrărilor asupra circulației rutiere pe DN2 E85, în zona acestui obiectiv și în municipiul Buzău.
Drumul DN2 E85 este supranumit „drumul crucilor” din cauza numeroaselor accidente care au loc aici, în urma cărora zeci de oameni își pierd viața.
Podul de la Mărăcineni, din județul Buzău, a fost grav avariat de inundațiile puternice din anul 2005, an în care a fost închis complet aproape jumătate de an.
Citește și: Cine sunt primii pușcăriași care au plecat acasă. ”Au fost eliberați deținuții periculoși pentru societate, recidiviști, cu furturi și tâlhării”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro