Poezii de Ion Minulescu

Plecat la Paris să studieze dreptul, Minulescu decide să se întoarcă în țară după doar 4 ani și să se apuce să compună poezie și proză. Selecție de poezii scrie de Ion Minulescu.

Biografie Ion Minulescu

Născut la data de 6 ianuarie 1881, Ion Minulescu a copilărit la Slatina, loc de une este originară mama sa, a urmat școala primară și gimnaziul la Pitești, iar în 1899 a dat examenul de bacalaureat la un pension particular din București. În anul 1897, sub pseudonimul I.M. Nirvan (Ion Minulescu-Nirvan), au apărut primele producții poetice ale lui Ion Minulescu, în revista Povestea vorbei.

În anul 195, a publicat unele poeme și fragmente de proză din „Jurnalul unui pribeag”, în revista „Viața nouă” a lui Ovid Densusianu.

În anul 1906, Ion Minulescu publica o parte din versurile ce compuneau ulterior „Romanțele pentru mai târziu”, în revista „Viața Literară”.

În anul 1914, pe data de 14 aprilie, Minulescu se căsătorește cu Claudia Millian, poetă simbolistă și autoarea volumelor „Garoafe roșii”, dar și piese de teatru celebre precum „Vreau să trăiesc”. Cei doi au avut o fiică, Mioara Minulescu, artistă plastică recunoscută, care s-a consacrat datorită păstrării memoriei părinților.

Recomandări

Maia Sandu a câştigat un nou mandat de preşedinte al Republicii Moldova, după ce l-a învins în turul 2 al algerilor pe Alexandr Stoianoglo

Între anii 1916 – 1918, soții Minulescu sau refugiat la Iași, pe perioada războiului, iar după această etapă a apărut volumul de proză „Măști de bronz și lampioane de porțelan”.

În anul 1918, Minulescu și-a făcut debutul ca actor dramatic și a jucat pe scena Naționalului piesa „Pleacă berzele”.

Ion Minulescu a decedat pe data de 11 aprilie 1944, din cauza unui atac de cord. Este și astăzi în atenția oamenilor datorită poeziilor celebre scrise, iar mai jos îți spunem ce opere a scris Ion Minulescu.

Poezii de Ion Minulescu

Când am iubit am fost urât

Ce-am fost cândva azi nu mai sunt …
Dar ce sunt azi îmi pare rău
Că n-am putut să fiu mereu –
Acelaşi cântăreţ cu chip de Sfant …
Când am urât am fost iubit,
Când am iubit am fost urât…
Şi-n viaţă n-am cântat decât
Romanţa Celui răstignit …
Tot ce-am sperat rămas-a vis,
Şi-am dobândit ce n-am visat…
Dar ce-am fost ieri am şi uitat –
Un titlu de volum nescris…
Şi-azi, dacă sunt un chip de Sfânt,
Aşa m-a vrut, pesemne, Dumnezeu –
Să fiu tot altul… Şi să-l cânt mereu
Pe cel ce-am fost cândva, dar nu mai sunt…

Cântecul nebunului

Ei sunt cuminţi…
Eu sunt nebun…
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu –
Poate că cel cuminte-s Eu –
Deşi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei… sunt tot nebun…

Eu mă urăsc că nu-s ca Ei…
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine…
Ei beau
Şi mint fără ruşine –
Şi-n ochii prietenilor mei
Trec drept nebun… că nu-s ca Ei…
Lor nu le place-amanta Mea…
Mie nu-mi place-amanta Lor…
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia…
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei –
Amanata Mea…

Dar cum din Ei toţi numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc –
Şi fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!…

Recomandări

Cazul ce poate răsturna dosarele lui Mario Iorgulescu şi Vlad Pascu. Avocaţii lor aşteaptă decizia judecătorilor

Cântec de leagăn

Nani, nani…
Dormi în paza nesecatului izvor
De priviri
Ce te-nfăşoară ca-ntr-o haină de mătase,
Nani, nani…
Ochii mamei au vegheat întreaga noapte,
Şi-scum dormi, căci obosite dorm şi florile din vase,
Şi parfumurile lor,
Toate, unul câte unul, pe-al tău leagăn se cobor
Nani, nani…
Dormi în paza Ursitoarelor,
Nani, nani…
Dormi în vraja-mpletiturilor de şoapte
Ce pătrund printre perdele
Şi te-ndeamnă:
Dormi, căci somnul a cuprins de mult grădina –
Lacul,
nuferii,
castanii,
stângeneii
şi glicina –
toate dorm.
Dorm toate-n paza albelor priviri de stele…
Dormi şi tu –
Prin candelabre, iată, adoarme şi lumina,
Dormi,
Şi somnul tău să fie mai senin ca infinitul
Oglindit în necuprinşii ochi albaştri de femee,
Visul tău să fie visul Insulelor Boromee,
Visul tău să fie totul,
Tot, precum e răsăritul,
Începutul celor bune şi sfârşitul celor rele.
Şi anii
Să te-mbrace-n infinitul fericirii.
Nani… nani…

Cântece de toamnă

Toamnă… Vântul se strecoară
Şuierând pe lângă zid
Şi mă roagă să-i deschid
Că-mi aduce veşti din ţară.

Veşti din ţară!… De la cine?
De la ei ori de la ea?
Să mai fie cineva
Ca să-ntrebe şi-azi de mine?

Du-te, vântule, grăbeşte,
Şi le spune c-ai aflat
Cum că cel de mult plecat
A murit, nu mai trăieşte;

C-ai bătut în lung, şi-n lat,
Răscolind întreg pământul
Şi că n-ai găsit mormântul
Celui mort, dar nengropat!

Recomandări

Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”

De ce-ai plecat?

De ce-ai plecat?…
Tu nu ştiai
Că-n luna mai,
Prin munţii cu păduri de brad,
Oricine-ar fi – femeie sau bărbat –
Potecile te duc spre Iad,
Şi nu, ca-n lumea basmelor, spre Rai?…

De ce-ai plecat
Cu vântu-n părul tău vâlvoi,
Când nici un glas nu te-a chemat?…
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
Potecile sunt încă pline de noroi?…

De ce-ai plecat?…
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
E luna primului păcat –
Păcatul care dintr-o glumă
Te prinde-n laţ şi te sugrumă
Şi-apoi te-aruncă-afară-n ploaie,
În lada cu gunoaie?…

Opreşte-te!…
Priveşte-n jurul tău…
Şi dacă nu ţi-ai murdărit
Pantofii de noroi,
Fă-ţi cruce
Şi întoarce-te napoi!…
Fă-ţi cruce
Fiindcă n-ai păcătuit
Decât în vis…
Şi visul s-a sfârşit!…

Epilog

Ce regăsire triumfală după un sfert de veac aproape!…
Îți mai aduci aminte, mare, de-Argonautul epigon
Ce-ți fragmenta imensitatea
Într-un caite de versuri șchioape
Și-ți profana tridentul clasic cu simple urme de creion?

Aceeași rece-mbrățișare de-albsatru, violet și verde,
Aceeași mută întrebare „de ce”, „de unde” și „de când”,
Și-aceeași inutilă goană spre orizontul ce se pierde
În golul circonflex din care pornesc Sirenele cântând.

Te regăsesc aceeași mare, cu-aceeași și tragică poveste,
Cu-aceleași vânturi vagabonde,
Cu-aceeași lună cap de mort
Și-aceleai glas care mă cheamă, –
Deși mi-ascunde cine este:
„Sosesc corăbiile, vino, să le vedem cum intră-n port”.

Echinox de toamnă

Ascultă, Doamnă!…
Ascultă glasul echinoxului de toamnă,
Ce aiurează-n vârful unui plop
Strident,
Dar înţelept ca un Esop…

În locul veveriţei de-astă-vară,
Pe care pădurarul vrea s-o-mpuşte
(Fiindcă-ncercase să te muşte),
Pe-aceeaşi cracă stă acum o cioară!…

E simbolul idilelor defuncte ―
Idilele de vară (la munte sau la mare).
Un scriitor,
O cetitoare,
O strângere de mână,
Un „ah!”,
O sărutare…
Şi-n urmă: puncte, puncte, puncte…

E tot ce-a mai rămas din noi ―
Din păpădia
Iubirii noastre scurte de-astă vară:
Un plop pe malul Oltului,
O cioară
Şi-un glas ce pastişează veşnicia!…

Ascultă-l înc-o dată, Doamnă…
E glasul echinoxului de toamnă…

Glasul morilor

Glasul morilor de apă,
Glasul morilor de vânt,
Glasul morilor severe care macină Romanţa
Zilelor de mâine,
Glasul dătător de pâine,
Care-mbracă-n alb veşmânt
Năzuinţa şi speranţa.
Glasul morilor severe care-ngroapă
Şi dezgroapă
De sub piatră-acelaşi Cânt,
Glasul morilor de apă,
Glasul morilor de vânt,
Să-l asculţi de dimineaţă, până-n seară,
Ore-ntregi şi zile-ntregi,
Să-l asculţi supus ca-n clipa când vorbeşte inspirarea
Să-l cunoşti,
Să-l înţelegi,
Să-l înveţi pe dinafară
Şi să-l cânţi şi tu cu apa,
Şi să-l cânţi şi tu cu vântul,
Căci e glasul-n care Cântul
Plămădeşte-ndestularea!…

Iar când noaptea amuţeşte glasul morilor,
Târziu,
Când prin scocuri, nemişcată, apa doarme ca-n sicriu,
Când prin aripi vântul trece cu aceeaşi nepăsare
Suverană,
Ca prin pânza zdrenţuită-a unei nave,
Şi când piatra morii-ţi pare
O pecetie domnească
Dezgropată din arhiva prăfuitelor hrisoave,
Tu să te gândeşti la grâul care face să-ncolţească
Iarna,
De sub piatra morii, năzuinţa şi speranţa,
Şi să-ţi aminteşti de glasul care macină Romanţa
Zilelor de mâine –
Glasul dătător de pâine!

În cinstea celei care a plecat

Azi-noapte a plouat ca de-obicei,
Că Dumnezeu face ce vrea…
O noapte plouă-n cinstea mea…
O noapte plouă-n cinstea ei…

Azi-noapte, însă, a plouat
În cinstea celei care-a plecat!

A plecat?…
Cine-a plecat?
N-am plecat nici eu, nici ea –
A plecat altcineva!…

Dar cine-a fost nu ştim nici noi!…
Ştim doar c-am găzduit-o amândoi
Şi-am găzduit-o fiindcă ne-a plăcut.
Pesemne Dumnezeu aşa a vrut!…
Că şase săptămâni în şir,
Din ziua când ne-am întâlnit,
O clipă nu ne-am despărţit…
Şi le-am trăit la fel tustrei.
Sorbind doar din parfumul ei –
Parfum de trandafir!…

A stat cu noi,
Şi-am stat cu ea,
Ca doi pantofi pe-o Buhar?,
Ca două mâini într-un manşon.
Ca două flori de crin pe un blazon!…
Şi totdeauna-am fost aşa –
Ea tot cu noi,
Noi tot cu ea…
Şi totdeauna-am fost la fel –
Un trio de violoncel.
Cu care ea ne sincopa,
Ne-ndepărta,
Ne-apropia
Şi, mână-n mână cu-amândoi,
Se destrăma
Şi se-ntregea
Cu fiecare dintre noi!…
Şi totuşi…
Iat-o c-a plecat!…

De ce-a plecat?…
Nici Dumnezeu nu ştie!…
Ştim doar atât –
Că n-are să mai vie
Chiar dac-ar fi s-o-ntoarcem iar din drum!…

Şi norii plini şi grei de-o ploaie nouă
Au hotărât solemn să nu mai plouă
În cinstea nimănui de-acum!…

Pe malul Oltului

Pornind din Lotru spre Cornet,
Şoseaua urcă-ncet… încet…
Ţinându-se parcă de mână
Cu linia ferată,
O vecină,
Ce-i pare totuşi o străină,
Fiindcă nu seamănă cu ea,
O biată bătrână şosea
Banală –
Dar naţională!…

Şoseaua urcă-ncet, ca de-obicei,
Proptindu-se doar în copacii ei…
Urcă tăcută
Şi timidă
Ca o omidă…
În timp ce linia ferată
Urcă ţipând,
Parcă-ar fi beată,
Ca şi locomotiva „Malaxa”,
A unui tren de marfă,
Care –
Pornit din Piatra-Olt
Spre Turnu-Roşu –
Când dă cu ochii, pe şosea,
De câte-o ţărăncuţă
Cam prostuţă,
Crezând că-şi poate bate joc de ea
Ţipă sulemenindu-şi coşul
Cu fumul negrilor cărbuni,
Ca o cocoană din elită
Cu ochii plini de dinamită
Scăpată dintr-o casă de nebuni.

Doar Oltul – apă blestemată –
Nu vrea să urce niciodată,
Nici cu şoseaua demodată,
Nici cu moderna linie ferată…
El singur, săltăreţ, coboară
Spre Dunăre –
Dunărea noastră
Cu apă multă
Şi albastră…
Şi coborând –
Iarnă sau vară –
Surâde fredonând la fel
Ca orice egoist rebel,
Acelaşi veşnic menuet
Discret,
Pe care nu-l dansează decât el!…

La fel şi-n viaţă…
Uneori –
Dacă te urci
Sau te cobori –
Cu-aceeaşi ură te privesc ai tăi,
C-aşa suntem cu toţii –
Oameni răi!…
Şi-oricare-ar fi cel care urcă –
Duşmani
Sau prieteni –
Toţi îl spurcă…
Iar când, întâmplător, coboară,
Toţi îl omoară!…

Peisaj umed

Plouă strâmb
Şi fals,
Plouă tâmpit ―
Plouă cum ploua-ntr-o zi la Londra
Când sorbeam un vermut sec
Cu Anny Ondra
Într-un bar pe Piccadilly Street…

Plouă ca şi cum o stropitoare
Ar uda, pripită, verzile peluze
Inventate-anume ca s-amuze
Lorzii beţi de whisky
Şi morţi după soare…

Plouă ca şi cum stropii de ploaie
N-ar fi decât stropi de năduşală
Ce s-ar scurge de pe Anny Ondra goală
Când se-ncuie cu boxerul în odaie…

Plouă,
Plouă,
Toată ziua plouă,
Plouă ca-ntr-o baltă fără fund ―
Baltă-n care ― Ofelia şi Hamlet
Se ascund
Să-i procure lui Shakespeare
O dramă nouă…

Poezii scrise de Ion Minulescu

Poveste scurtă

Pe când iubeam –
C-am suferit şi eu de-această boală –
Iubeam o fată care mă-nşela
Exact ca-n poezia mea:
Romanţa celei care-nşeală,
A cărei eroină era ea!…

Dar într-o noapte eroina mea
Mă părăsea – de daruri încărcată –
Şi, luându-şi martori stelele şi luna,
Jura că pleacă pentru totdeauna
Şi n-are să mai vină niciodată –
Mărturisire, vai… adevărată!…

Şi iată cum iubita mea,
În noaptea când mă părăsea,
N-avea să-mi lase la plecare
Decât un pat pe trei picioare
Iar în dulapul din sufragerie
Un sfert de cozonac cu nucă
Şi-o scobitoare-nfiptă-n el –
Simbolul sufletului ei rebel,
Cu care dorul ei de ducă
Teatraliza eterna tragedie
A-nşelătoarelor ce mor
Neplânse de-nşelaţii lor –
Exact ca-n poezia mea
A cărei eroină era… Ea!…

Rămâi

Iar vrei să pleci? Rămâi aici, nu vezi
Cum toamna-a smuls tot verdele grădinei,
Cum norii-închid ferestrele seninei
Bolți, sub care alt’dată rătăceam
Și-ți repetam ce nu vreai să mă crezi?…
Iar vrei să pleci? Rămâi aci să-ți spun
De ce-ți păream alt’dată-așa nebun-
În prima zi când nu ne cunoșteam?…

Pe-atunci eram- îți mai aduci aminte?-
Eram așa cum iar am vrea să fim-
Nici nu iubeam, nici nu voiam să știm
Al cui voi fi și-a cui vei fi…Eram
Copii naivi, cuminți și fără minte.
Dar mai târziu, a fost de-ajuns o seară
De mai, trăită sub castani afară
Și-a doua zi…
A doua zi te vream
Să-mi fii alături nu o zi ci toată
Viața…Dar tu nu puteai pricepe
De ce și-azvârle marea-nfuriată
Stingherii stropi spre zidul de granit…
Și n-ai ghicit
Înverșunarea mișcătoarei stepe
Decât târziu…Și-atuncea m-ai iubit!…

Și-azi vrei să pleci? De ce-ai plecat, nu vezi
Cum toamna-a smuls tot verdele grădinei,
Cum norii-închid ferestrele seninei
Bolți, sub care alt’dată rătăceam?
Rămâi aici…Nu vezi cum cei dintâi
Peri albi sosesc învingători…Rămâi
Să-ți mai repet ce nu vreai să mă crezi
În prima zi când nu ne cunoșteam.

Rugă pentru ultima rugă

Dă-mi Doamne, binecuvântarea Ta,
Să pot intra-n Ierusalim şi eu, cândva,
Ca şi Cristos, călare pe măgar,
În înflorita lună-a lui florar!…

Dă-mi bucuria să mă văd trădat
Ca fiul Tău –
De Iuda sărutat –
Şi, ca să-mi pot îndepărta sfiala,
Dă-mi buzele Mariei din Magdala…

Cum nu sunt decât scribul cărturar,
Dă-mi, Doamne, spor la minte –
Nu lipsă la cântar…
Ia-mi inima şi-aruncă-mi-o la câini,
Şi-n locul ei dă-mi patru ochi
Şi zece mâini…

Dă-mi zborul rândunicii peste mări,
Să-mi ducă scrisul dincolo de zări,
Şi-n ciocnetul de cupe –
La beţie –
Dă-mi darul să schimb vinu-n apă vie.

Dă-mi învierea morţilor din mine
Să-mi pot lega viaţa, prin ea, numai de Tine –
Nu să-mi reneg stăpânul, ca Petre-n sărbători,
Când va cânta-n ogradă cocoşul de trei ori.

Iar dac-o fi să mor şi eu, ucis
De cei care n-au înţeles încă ce-am scris,
Dă-mi, Doamne, binecuvântarea Ta,
Să pot muri, ca şi Cristos, pe Golgota!…

Sonet

Cum se deşir din straşina-nvechită
Şi picur jos broboanele de ploaie!…
Un paltin tânăr crengile şi-ndoaie
Ai crede că îşi frânge vreo iubită.

Tăcerea casei-mi pare mai greoaie
Şi mă dezgustă viaţa netrăită
Şi fără sens… Pe fiece clipită
Mai scad din partea vremii câte-o foaie.

Aş vrea să prind a gândului aripă
Să pot s-o ţin în loc măcar o clipă,
Să-mi mângâie viaţa-ntunecată…

Şi o aştept… dar nu ştiu… o să-mi vină?
Mi-e dor de ea… mi-e dor de luna plină
A nopţilor din vremile de-alt’dată.

Toamna

Am tras sforile toamnei
și-am scris strâmb, pe ușă,
inventar
acum,
hai să-mpărțim toamna
și la partaj să luăm
o frunză tu, o frunză eu,
cinci vise tu, cinci vise eu
și tăcerea,
apusul ți-l las ție.
ploile le voi lua eu,
iar tu o să ai toate furtunile
stoarse de ultimele picături de vlagă.
cu răsăriturile va fi mai greu.
sigur ne vom târgui
ca-n piață.
am să ți le cedez, totuși,
numa ca să-mi lași mie
nopțile
și toate neîmplinirile mele
de fiecare zi…

Trec vagabonzii

Trec vagabonzii,
Trec stăpânii grădinilor fără stăpâni,
Trec antipozii fericirii patriarhalilor bătrâni,
Trec anonimii omenirii,
Trec corifeii poeziei şi preistoriciii gândirii,
Trec regii primului dezastru şi-nvinşii primului regret,
Trec vagabonzii-
Parodia nedumeririi lui Hamlet.

Voi nu i-aţi cunoscut nici unul
Dar ei pe voi v-au cunoscut,
Ei – cei goniţi de câinii voştri-
V-au cunoscut
Când v-au cerut
Ce nu le-aţi dat,
Voi sclavii primei ruşini şi-ai primului păcat…
Trec vagabonzii – însetaţi de cer,
De mări
Şi de păduri…

Voi ce-i priviţi cum trec pe-alături de voi,
Nepăsători
Şi orbi,
Ca nişte regi Oedipi,
Fiţi mândri
Că-n negrul vostru stol de corbi
S-au coborît de unde nu ştiţi
Şi-aceşti câţiva răzleţi vulturi…
Fiţi mândri şi le-ntindeţi mâna,
Şi dacă v-o resping scârbiţi,
Voi – umiliţi-
Îngenunchiaţi ca-n faţa unor atotputernici iertători,
Căci vagabonzii sunt enigma eternului „de-atâtea ori”,
Şi ei de-atâtea ori vă iartă,
De câte ori îi necinstiţi!…

Zâmbește

Când ţi se pare atât de greu,
S-asculţi cum lumea te bârfesşe
Atunci, ascultă sfatul meu… Zâmbeşte!

Şi când cel ce-l iubeşti curat
Nepăsător te părăseşte,
Nu te uita ca e-ngâmfat… Zâmbesşe!

Păstrează-mă în ochii tăi
Să fiu mereu cu tine.
Azi te iubesc mai mult ca ieri
Şi mai puţin ca mâine.
Şi dacă totuşi mă iubeşti
Păstrează-mi amintirea,
Şi nu uita că într-o zi
Ţi-am dăruït IUBIREA!

Spre soare

Noi vom porni-ntr-o zi de sărbătoare
Spre-naltele contururi crenelate
Din care-ntâile priviri de soare
Îşi varsă-n vid imensa lor cascadă
Şi-n care seara-şi urcă resemnarea,
Cu gestul unei păsări mari de pradă
Ce-şi pregăteşte-n taină răzbunarea
Înviselor aripi însângerate.

Superbi, ca cei ce-nveşmântaţi în zale
Porneau pe drumul Sfântului Mormânt,
Noi vom porni-ntr-o zi de sărbătoare
Spre-naltele contururi feodale;
Căci drumurile noastre duc spre Soare,
Şi soarele preface verbu-n cânt.

Şi vom porni cu-ntreaga majestate
A celor ce, pornind de nouă ori,
Purtară prin oraşe-ndepărtate,
Mai mult învinşi decât învingători,
Fantasmagoricele lor armate
De cai şi călăreţi halucinaţi,
Cu flori de crin pe mantii presărate
Şi vulturi albi pe scuturi încrustaţi.

Spre soare deci – spre soarele de vară,
Monarhul orbitorului zenit…
El ne va strânge-armata răzleţită
Şi-o va-ndruma din nou spre răsărit.
El va topi păpuşile de ceară
Şi gestul lui de bronz va desemna
În spaţiu o Golgotă prăbuşită
Şi magilor de mâine-o nouă stea.

Romanța inimii

Inimă – ciutură spartă –
Cui mai duci apă la poartă,
Daca nimeni nu mai trece
Să-ţi soarbă din apa rece –
Apă bună de descântec
De la ochi până la pântec?…

Inimă – ciutură goală –
Cine te spoi cu smoală
Şi te-ascunse în ogradă,
Nimeni să nu te mai vadă,
Ca să-ţi mai cerşască apă
Când de sete gura-i crapă?

Inimă – ciutura mea –
Dă-mi să beau, dar altceva,
C-apa rece ţi-au golit-o
Toţi cei care ţi-au sorbit-o!…
Dă-mi ce mi-ai păstrat doar mie –
Dă-mi un strop de apă vie!…

Rugă pentru duminica floriilor

Dezleagă-mă, Părinte, de ce-am jurat să fiu
Și iartă-mă că-n viață n-am fost decât ce sunt –
Un cântec prea devreme, sau poate prea târziu,
Un ropot scurt de ploaie
Și-un mic vârtej de vânt…

Dezleagă-mă de vina de-a fi-ncercat să fac
Granit din cărămidă
Și bronz din băligar,
Colan de pietre scumpe din sâmburi de dovleac
Și-un Pegas cu-aripi duble din clasicul măgar…

Și iartă-mă că-n viață n-am fost decât așa
Cum te-am văzut pe tine –
C-așa credeam că-i bine!…
Dar azi, când văd că-i altfel de cum am vrut să fie,
Stropește-mi ochii, Doamne, cu stropi de apă vie,
Retează-mi mâna dreaptă
Și pune-mi strajă gurii,
Alungă-mi nebunia din scoarțele Scripturii

Citește și: Poezii de Ion Pillat

Urmărește-ne pe Google News