Polițiștii i-au verificat pe cei trei în momentul în care ajunseseră în parcarea fast-food-ului. Doi dintre tineri au spus că formează un cuplu, însă, după ce li s-au solicitat documentele, toți aveau adrese diferite.

Forțele de ordine nu au stat la discuții și le-au aplicat celor trei o amendă totată de 5.500 de dolari australieni, circa 3.350 de euro.

În urmă cu trei săptămâni, în statul Victoria, unde se află metropola Melbourne, au fost impuse metode de restricție drastice în ceea ce privește prevenirea răspândirii coronavirusului.

În conformitate cu restricţiile impuse, locuitorii din Victoria nu-şi pot părăsi domiciliul decât pentru cumpărături alimentare, exerciţii fizice, îngrijiri medicale, îngrijirea altor persoane şi deplasarea la locul de muncă. De asemenea, nu se pot afla pe stradă mai mult de trei persoane care nu stau în aceeași gospodărie.

Aproximativ 5 milioane de rezidenţi ai metropolei Melbourne sunt afectaţi de aceste măsuri, care interzic, de asemenea, primirea altor persoane în gospodărie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News