Ai ocazia să vezi giganticele vietăţi marine care au trăit pe Pământ în Cretacicul târziu. Acţiunea e cu atât mai captivantă fiindcă totul se întâmplă în format 6 D, adică te mişti, simţi apa şi vântul, exact ca şi cum ai fi în mijlocul uriaşilor mării.

Şi dacă ochelarii 3 D pe care-i porţi îţi dau impresia că toţi peştii ăia urăţi vor să te devoreze, scaunul care se mişcă pe toată durata filmului, te face să crezi că într-adevăr te scufunzi în apa în care se desfaşoară acţiunea. Şi asta nu e tot. Cand Hesperornis (o pasăre antică) zboară cu un peşte în gură, nu doar că simţi curentul pe la urechi, ca şi cum tu ai zbura lângă el, dar când intră în mare, un jet de apă te stropeşte fix în ochi.

Iar apoi, când Cretoxyrhina (un rechin mare) se scufundă cu viteză până în adancuri, ai impresia că scaunul se prăbuşeşte cu tine şi simţi un aer puternic pe la picioare. Zici că acum când stai în bătaia curentului de pe fundul mării, va veni la tine cine ştie ce orătanie care vrea să te mănânce.

Aventura cu monştrii mării durează 13 minute, iar un bilet costă 15 lei pentru adulţi şi 10 pentru copii. Filmul îl puteţi vedea în capsula 6 D de la „The Light”, cinematograful din Liberty Center, mall-ul din Rahova.

Ce înseamnă 6 D

Tehnologia 6 D înseamnă că pe lângă vederea în relief pe care ţi-o oferă 3 D, ai parte de mişcare (fotoliul se zdruncină), senzaţii olfactive (mirosuri) şi senzaţii tactile (picături de apă care-ţi cad pe faţă).

Fotografii: Gabriel Miron

Urmărește-ne pe Google News