Apple nu a făcut public numărul exact de descărcări, însă a confirmat faptul că Pokemon Go este cea mai descărcată aplicație de iOS în prima săptămână de la lansare, scrie Profit.ro.

Pokemon Go a fost lansat pe 5 iulie în Australia și Noua Zeelandă, pe 6 iulie în Statele Unite. Pe 16 iulie, a fost lansat și în România. În Japonia, țara care ”a descoperit” pokemonii, lansarea a avut loc abia pe 21 iulie

 

Pokemon Go. Cum se joacă

Pokemon Go nu are limită de vârstă şi este un joc foarte simplu, în care tot ce trebuie să faci este… să te plimbi şi să găseşti pokemoni. Atunci când vezi unul, trebuie să arunci poke-mingea peste el, pentru a-l captura. De fiecare dată când prinzi în pokemon, el se duce în „pokedex” şi utilizatorul creşte în nivel.

Trebuie să ştii însă că acest joc care a cucerit lumea are şi câteva neajunsuri. În primul rând, atunci când îl downloadezi, trebuie să îţi faci un cont. Odată făcut contul, vei putea să îţi personalizezi pokemonul, iar mai apoi te vei trezi în joc, exact în locul în care te afli în realitate. Pentru ca jocul să funcţioneze, accesul la GPS trebuie să fie pornit, luminozitatea telefonului trebuie să fie maximă, ceea ce înseamnă că bateria se va consuma destul de repede.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News