Oamenii de ştiinţă aflaţi în spatele studiului spun că persoanele aflate în grupe de risc ar trebui să poarte măşti cu performanţă ridicată de filtrare a particulelor în perioadele de primăvară, când există concentraţii mari de polen în aer.
„Toate persoanele, inclusiv cele care nu sunt alergice, sunt afectate, iar efectul este cauzat nu doar de polenul cu potenţial alergen, ci şi de alte tipuri”, a declarat Aslog Dahl, cercetătoare în domeniul polenului în cadrul Universităţii din Gothenburg, citată într-un comunicat.
Studiul epidemiologic a făcut corelația dintre rata de infectare şi nivelul de polen din aer și a fost realizat în 31 de ţări.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că, acolo unde nu s-a instituit carantina, o creştere a abundenţei polenului în aer cu 100 de particule de polen pe metru cub a condus la o rată de infectare, în medie, cu 4% mai mare.
De altfel, efectul polenului a fost înjumătățit în condiţii de carantină, atunci când au fost comparate niveluri egale de polen. Cu toate astea, în continuare a existat o legătură semnificativă între conţinutul de polen şi numărul de infecţii.
Dahl a sfătuit persoanele să nu deschidă ferestrele în perioadele în care există concentraţii ridicate de polen în aer.
„Clătiţi-vă părul când ajungeţi acasă, schimbaţi-vă hainele şi spălaţi des feţele de pernă şi aşternutul. Aspiraţi des şi nu lăsaţi hainele la uscat în aer liber. Şi nu uitaţi că animalele de companie care stau afară pot transporta polen în interior pe blană”, a mai adăugat Aslog Dahl.
Foto: Hepta