Un supraviețuitor al poliomielitei, care a trăit într-un „plămân de fier” timp de 70 de ani, a murit la vârsta de 78 de ani.

O actualizare pe pagina de GoFundMe a lui Christopher Ulmer, care a organizat o strângere de fonduri pentru Paul, a transmis că „Paul Alexander, «Omul cu plămânul de fier», a decedat ieri. După ce a supraviețuit poliomielitei în copilărie, a trăit peste 70 de ani în interiorul unui plămân de fier. În acest timp, Paul a mers la facultate, a devenit avocat și autor publicat. Povestea lui a călătorit mult și departe, influențând pozitiv oameni din întreaga lume. Paul a fost un model incredibil care va continua să fie ținut minte.”

Ulmer a declarat că l-a întâlnit și l-a intervievat pe dl Alexander în 2022.

„I-au permis să-și trăiască ultimii ani fără stres”

Fratele lui Paul Alexander, Philip, a transmis că este recunoscător „tuturor celor care au făcut donații pentru fratele meu”. „I-au permis să-și trăiască ultimii ani fără stres. Aceste fonduri vor fi folosite pentru plata înmormântării”, a mai spus Philip. Paul Alexander putea să-și părăsească plămânul de fier pentru câteva ore și era capabil să folosească un bețișor de plastic pentru a atinge tastatura și a putea comunica cu oamenii.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Starea lui s-a deteriorat în ultimii ani, dezvoltând o infecție respiratorie persistentă și dureri la picioare de fiecare dată când făcea o mișcare.

Ce reacții aveau oamenii când îl vedeau

Într-un interviu acordat pentru The Guardian din aprilie 2020, Paul Alexander a vorbit despre temerile sale din timpul pandemiei de COVID.

„Este exact așa cum a fost pentru mine”, a spus el, făcând o paralelă între focarul de poliomielita din SUA din anii 1950 și COVID-19. „Mă sperie”, a mai mărturisit el.

De asemenea, Paul a povestit atunci și despre reacțiile pe care le aveau oamenii atunci când îl vedeau: „Nu vă puteți imagina câți oameni au intrat în biroul meu de avocatură, m-au văzut în plămânul de fier și au întrebat: „Ce este asta?”, iar eu trebuia să le explic că este un plămân din fier și respiră pentru mine”.

În 2023, a fost declarat cel mai longeviv pacient din istorie

În martie 2023, Guinness World Records l-a declarat cel mai longeviv pacient din istorie care a trăiește într-un „plămân de fier”.

Paul Alexander s-a născut pe 30 ianuarie 1946, în Dallas, Texas, acolo unde a trăit toată viața. În 1952, când SUA a traversat cea mai gravă epidemie de poliomielită din istorie, cu aproape 58.000 de cazuri, în principal copii, Paul a contractat boala.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (4)

valihaita   •   14.03.2024, 17:43

Aia n-a mai fost viata...Nu stiu ce as fi facut in locul lui..

Aura1   •   13.03.2024, 21:23

Dumnezeu să-l odihnească în pace și liniște....

1Gin   •   13.03.2024, 21:20

Puțin mai multă atenție, când avea 6 ani, când avea 8.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI