UPDATE ora 17:03. Poliția a făcut publică o fotografie cu bărbatul de 27 de ani căutat pentru crimă și îndeamnă cetățenii care pot oferii informații despre acesta să sune de îndată la Serviciul de Urgență 112 sau să se îndrepte către cea mai apropiată unitate de poliție.
”Cu acordul procurorui de caz, vă facem cunoscută imaginea autorului, un bărbat de origine afgană, în vârstă de 27 de ani, în vederea identificării lui”, transmit reprezentanții IPJ Timiș, potrivit site-ului local Timiș Online.
De asemenea, IPJ Timiș recomandă populației ca la întâlnirea în spațiul public a acestui bărbat, să păstreze distanța și să evite orice interacțiune cu acesta.
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș anunță că au început acțiunea penală pe numele criminalului, care este cercetat penal pentru omor și tentativă de omor. Anchetatorii nu au reușit să-l prindă încă pe făptaș, dar acesta a fost identificat și se pregătește mandatul de aducere în lipsă.
„În data de 27.04.2021, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, în lipsă, față de inculpatul A.F., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor și tentativă de omor (…). În fapt, s-a reținut că în cursul după-amiezii de 19.04.2021, în jurul orei 16.36, inculpatul A.F., cetățean afgan, în timp ce se deplasa alături de alți trei migranți afgani, pe bulevardul Republicii din Timișoara, ar fi aplicat, în spate, victimei I.A.J., la rândul său migrant, o lovitură cu un cuțit, producându-i o plagă înjunghiată penetrantă, soldată cu hemoragie, leziune traumatică gravă ce a condus la decesul victimei, în scurt timp, la spital”, transmit anchetatorii.
Același bărbat ar mai fi înjunghiat un migrant, K.N., care a ajuns în stare gravă la spital, dar medicii l-au salvat.
„După comiterea faptelor, inculpatul A.F. a fugit și s-a ascuns, în scopul sustragerii de la urmărirea penală, iar până la acest moment procesual, nu s-a reușit depistarea și audierea sa, astfel că în cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunere de luare a măsurii arestării preventive față de inculpatul A.F., în lipsă, urmând a aduce la cunoștința opiniei publice soluția judecătorului de drepturi şi libertăţi”, arată reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Încăierarea care a dus la crimă, surprinsă de camerele de luat vederi din zonă
În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se vede cum trei bărbați se întâlnesc cu un alt grup compus din șase persoane. Unul dintre cei șase, cu glugă în cap, sare spre grupul mai mic și pare să lovească două persoane.
Din imagini nu se poate spune dacă sunt loviți cu pumnul sau cu un cuțit. Cei trei o iau la fugă către blocurile din zona Gării de Nord. Este tot ce a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă.
Încăierarea a continuat însă. Cei care au sărit la bătaie s-au întâlnit din nou cu victimele pe Bulevardul Ion Dragalina, unde scandalul a degenerat.
Acolo, doi dintre cei trei bărbați au fost înjunghiați, iar agresorii s-au făcut nevăzuți.
Una dintre victime, un afgan de 27 de ani, a murit la Spitalul Municipal, iar celălalt bărbat rănit este în continuare internat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro