„Cu privire la informațiile apărute în spațiul public, ce fac referire la faptul că un cadru didactic al unei Universități din București ar fi avut un comportament nepotrivit față de mai multe studente, Serviciul Informare și Relații Publice este abilitat să comunice următoarele: Polițiștii Capitalei au demarat investigațiile, față de persoana în cauză urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun”, a anunțat Poliția.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 1 pentru infracțiunea de folosire a funcției în scop sexual, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Alfred Bulai, 61 de ani, Șeful Departamentului de Sociologie din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București, a fost acuzat de foste studente că le cerea să se dezbrace, că le mângâia și chiar că a făcut sex cu unele, a relatat site-ul snoop.ro.

În replică, rectorul Remus Pricopie a cerut retragerea lui Bulai de la șefia Departamentului de Sociologie și suspendarea acestuia, cât timp Comisia de Etică face o analiză.

 
 

Urmărește-ne pe Google News