Polițiștii din Constanța au făcut 7 percheziții la persoane suspectate de proiectarea și execuția unei construcții fără respectarea reglementărilor tehnice, prin care a fost pusă în pericol viața și integritatea oamenilor, a transmis IGPR. Prejudiciul este de 2.000.000 de lei, adică 400.000 de euro.
Cercetările vizează și acuzații de înșelăciune și fals în înscrisuri legate de comercializarea unui beton de calitate inferioară sub pretenția că este superior. Perchezițiile au vizat patru persoane juridice, cărora nu li s-a divulgat identitatea.
„Acestea sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea unei construcții ori executarea de modificări ale acesteia fără respectarea reglementărilor tehnice privind stabilitatea și rezistența, dacă în acest fel este pusă în pericol viața sau integritatea corporală a uneia sau mai multor persoane, înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată”, a transmis Poliția Română marți seară, 19 decembrie.
Cei patru afaceriști au vândut unei alte societăți comerciale beton fabricat în stația de betoane proprie de o calitate inferioară, susținând în mod fals că betonul este de calitate superioară.
„În vederea inducerii în eroare a persoanei vătămate, ar fi întocmit documente însoțitoare false, respectiv facturi fiscale, avize de însoțire a mărfii, declarații de conformitate”, spun polițiștii.
În urma perchezițiilor, au fost confiscate 5 telefoane mobile, două laptopuri și o unitate de calculator.