„Pe sensul de intrare au fost aproximativ 60.100 de persoane cu 23.200 de mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 47.100 de persoane cu 17.800 de mijloace de transport”, conform Poliţiei de Frontieră, informează Mediafax.
Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 66.400 de persoane şi 27.300 de mijloace de transport (6.400 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 38.000 de persoane cu 16.500 de mijloace de transport.
Au fost trimise spre izolare/carantină la locuință de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică 2.132 de persoane. Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: P.T.F. Nădlac I – 277 (din care 138 pe jos), P.T.F. Borş – 264, P.T.F. Nădlac II – 1.139, P.T.F. Petea – 283, P.T.F. Vărşand – 11 etc.
Poliţiştii de frontieră au constatat: 55 de fapte ilegale (25 de infracţiuni şi 30 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite bunuri nedeclarate în valoare totală de aproximativ 418.600 de lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 6.000 de lei.
“Nu s-a permis intrarea în ţară a 23 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 9 cetăţeni români din diferite motive legale”, arată Poliția de Frontieră.