Procuratura antiteroristă, care a fost însărcinată cu ancheta, a confirmat că un suspect a fost arestat la Nîmes sâmbătă seară. „Înainte ca poliţia să intervină, (suspectul) a deschis focul asupra (poliţiei), care a ripostat. Bărbatul a fost rănit la faţă”, a precizat biroul într-un comunicat, adăugând că alte două persoane au fost reţinute.

Aproximativ 200 de agenţi de poliţie au fost implicaţi în căutarea suspectului, declarase anterior prim-ministrul Gabriel Attal, adăugând că atacatorul a incendiat mai multe uşi de la intrarea în sinagogă şi mai multe maşini din apropiere. Un poliţist a fost rănit uşor când o butelie de gaz a explodat în timp ce poliţia asigura locul atacului, sâmbătă dimineaţă.

Gabriel Attal a vizitat personal sinagoga şi a declarat că o „tragedie absolută” a fost evitată la limită, după ce pompierii şi poliţia au ajuns rapid la faţa locului. „Acesta este un atac antisemit. Încă o dată, compatrioţii noştri evrei sunt vizaţi”, a declarat Attal pe X. „În faţa antisemitismului, în faţa violenţei, nu ne vom lăsa niciodată intimidaţi”, a promis premierul francez în exerciţiu.

Presa locală relatase anterior că suspectul a dat foc la două maşini, dintre care una conţinea cel puţin o butelie de gaz, în parcarea sinagogii în jurul orei locale 8.30 (9.30 ora României).

Adolescentă de 15 ani, violată de o familie din Otopeni, care a luat-o din staţia de autobuz. Cei doi inculpaţi, soţ şi soţie, sunt judecaţi în libertate
Recomandări
Adolescentă de 15 ani, violată de o familie din Otopeni, care a luat-o din staţia de autobuz. Cei doi inculpaţi, soţ şi soţie, sunt judecaţi în libertate

Protecţia de către poliţie a sinagogilor, a şcolilor şi a magazinelor evreieşti va fi intensificată în toată Franţa, a declarat guvernul.

Franţa, la fel ca alte ţări din Europa, a înregistrat o creştere a incidentelor antisemite după atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie şi ofensiva de represalii al Israelului asupra Fâşiei Gaza.

Le Parisien, FranceTV Info şi alte instituţii media au declarat că suspectul a fost surprins de camerele de supraveghere cu puţin timp înainte de atac cu un steag palestinian legat în jurul taliei.

„Explozia unei butelii de gaz într-o maşină în faţa sinagogii din La Grande-Motte la ora aşteptată de sosire a credincioşilor nu este doar atacarea unui lăcaş de cult, este o încercare de a ucide evrei”, a declarat pe X Yonathan Arfi, care conduce CRIF, o organizaţie ce reuneşte grupurile evreieşti din Franța.

La Grande-Motte este un oraş-port şi o staţiune de pe coasta mediteraneană a Franţei.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Orașul din Europa unde te poți muta și începe o nouă viață. E unul dintre cel mai sigure de pe continent, te poți bucura aerul curat al munților, e străbătut de un fluviu celebru, iar costurile sunt reduse
FANATIK.RO

Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
Stațiunea din România care a renăscut din propria cenușă. “Locul vindecător” e mereu plin de turiști români și străini. Prețurile la cazare sunt mici și se primesc vouchere de vacanță
FANATIK.RO
Stațiunea din România care a renăscut din propria cenușă. “Locul vindecător” e mereu plin de turiști români și străini. Prețurile la cazare sunt mici și se primesc vouchere de vacanță
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Ciclonul Boris face prăpăd în România. Potop în Galaţi, Vaslui, Bacău și Neamț. A plouat în câteva ore cât pentru două luni: "Doamne fereşte!"
Observatornews.ro
Ciclonul Boris face prăpăd în România. Potop în Galaţi, Vaslui, Bacău și Neamț. A plouat în câteva ore cât pentru două luni: "Doamne fereşte!"
Horoscop 14 septembrie 2024. Balanțele au ocazia de a se elibera, fără să facă nimic special, de griji prin înlocuirea lor cu gânduri mai bune
HOROSCOP
Horoscop 14 septembrie 2024. Balanțele au ocazia de a se elibera, fără să facă nimic special, de griji prin înlocuirea lor cu gânduri mai bune

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI