Este vorba despre doi bărbaţi, care ar fi pus la cale atentatul, ambii de 21 de ani, au fost arestaţi pe 25 martie la Paris şi în prezent se află în arest preventiv.
În timpul interogatoriului, care a durat 96 de ore, unul dintre ei a recunoscut planurile de comitere a atentatului şi s-a declarat drept ”fiu spiritual” al lui Mohamed Merah, cel care în 2012 a comis o serie de atentate, inclusiv cel asupra unui şcoli evreieşti din oraşul Toulouse, informează potrivitpostului BFMTV, citat de Agerpres.
Intenţia sa era să atace copiii din şcoală, dar şi poliţişti, în special un agent care îl arestase, cu câteva luni, în urmă pentru un delict mărunt.
Serviciile secrete franceze au descoperit aceste planuri şi, astfel, au reuşit astfel să dejoace acţiunea ce părea să corespundă modului de operare al grupării jihadiste Statul Islamic.
Cu toate că în materialele informatice ale celor doi suspecţi nu s-au găsit elemente de propagandă jihadistă, investigaţia a ajuns la concluzia că înaintea arestării ei au şters istoricul paginilor vizualizate, potrivit sursei citate.