”E un exces tipic administrației Firea și obiceiului nostru de ”vine șeful”. Oare în Roma se dau jos reclamele când trece Papa?”, a comentat unul dintre oamenii de la firmele de publicitate pentru Libertatea.
Prin Poliția Locală, Primăria a dat o dispoziție firmelor de publicitate outdoor ca toate reclamele, mesh-urile publicitare și panourile amplasate pe străzile aflate pe traseul Suveranului Pontif să fie „neutralizate” începând de miercurea viitoare.
Ordinul a venit prin SMS de la Ștefan Zelko, directorul Serviciului control disciplină în construcții din Poliția Locală a Municipiului București.
Contactat de Libertatea, purtătorul de cuvânt al PLMB, Răzvan Popa, a spus că nu are cunoștință de o astfel de măsură. Ziarul a cerut și Primăriei Capitalei un punct de vedere, care nu a sosit deocamdată.
Recomandarea Poliției Locale pentru firme a fost să ia legătura cu biserica catolică, pentru a pune eventuale mesaje de întâmpinare în locul reclamelor. Firmele refuză să se supună, invocând contractele pe care le au în derulare și „practica ceaușistă de a arăta un alt oraș decât cel real”.
Sunat de Libertatea, Francisc Doboș, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din București, a spus: „Nu am informații despre așa ceva, dar îi voi contacta pe organizatori”.
Vizita Papei închide și școlile
Cursurile din toate grădinițele, școlile și liceele din București vor fi suspendate vineri, 31 mai, când începe oficial vizita Papei Francisc în Capitală, a decis Inspectoratul Școlar.
Cursurile vor fi suspendate parțial și în ziua de joi, în unitățile de învățământ aflate în zona traseului principal al Suveranului Pontif.
Suveranul Pontif va ajunge în Capitală vineri, 31 mai. El va fi așteptat pe Aeroportul Otopeni de președintele Klaus Iohannis și de soția sa, apoi va merge pe bulevardele din București celebrul Papamobil, unde va fi întâmpinat de românii care îl vor aştepta.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro