La data de 10 martie, polițiștii de la Poliția Locală Sector 4 au primit, pe grupul de WhatsApp, o serie de mesaje din partea Dispeceratului condus de Romică Bratosin.

Unul dintre ele sună astfel: 

„DISPOZIȚIE. Începând de azi, nu vom mai prelua solicitări referitoare la ocupare loc parcare. Acestea vor fi prelucrate și închise în call-center de către operatorii de serviciu”.

Al doilea mesaj îl detaliază pe cel dintâi, arătând că motivul pentru care s-a dispus ca polițiștii locali să nu mai trimită echipaje pentru sesizările care privesc locurile de parcare ocupate ilegal este reducerea personalului. 

Mesajul trimis: 

„Ținând cont că, după reorganizare, vom rămâne cu efective reduse, toată activitatea se va concentra în zona parcurilor Orășelul și Lumea Copiilor. De aici va fi punctul de plecare al echipajelor în tot sectorul, la solicitări și evenimente care reprezintă urgențe sau de mare importanță. 

Mesajul primit în grupul de WhatsApp

În acest sens, începând cu 1 aprilie, dispeceratul, în strânsă colaborare cu call-center-ul, vor gestiona sesizările astfel:

„Parcările încercăm să le rezolvăm telefonic, iar unde nu se poate, consemnăm datele și le avem în vedere”.

Bratosin răspunde: „Negativ!”

Contactat de Libertatea, Romică Bratosin, șeful de dispecerat de la Poliția Locală Sector 4, s-a interesat mai întâi „de unde este această informație”. Apoi, a spus: „Nu există o astfel de dispoziție și sursa nu este de încredere”.

Întrebat dacă Poliția Locală trimite, în prezent, echipaje atunci când primește o sesizare referitoare la ocuparea ilegală a locurilor de parcare, Bratosin ne-a trimis să contactăm Biroul de Presă al Primăriei Sectorului 4.

Întrebat dacă el a dat această dispoziție, șeful de dispecerat a negat: „Nu, negativ!”. 

Ce spune primăria

Contactat prin e-mail, Biroul de Presă al Primăriei Sector 4 a răspuns că documentul la care ziarul face referire „nu este o dispoziție, ci o simplă informare-instrucțiune de lucru pentru operatorii de call-center, dată de coordonatorul acestor activități, iar din cuprinsul acesteia NU rezultă faptul că sesizările cetățenilor referitoare la ocuparea ilegală a locurilor de parcare nu vor mai fi preluate, ci prioritizate”.

Mai departe, primăria explică și cum ar fi prioritizate: 

  • în situația ocupării unui loc de parcare destinat persoanelor cu dizabilități, va fi trimis un echipaj;
  • în cazul în care autoturismul are număr de telefon în parbriz sau este identificat în baza de date, proprietarul va fi contactat telefonic;
  • „dacă locul de parcare nu este destinat persoanelor cu dizabilități, petentul va fi informat cu privire la faptul că solicitarea sa a fost înregistrată, urmând să fie preluată de un echipaj în situația în care acesta este liber și nu este implicat deja în alte misiuni specifice”.

Surse: „Nu e nimeni de la call-center pe acel grup, fiind grup de dispecerat”

Sursele ziarului susțin însă că răspunsul primăriei, conform căruia dispoziția era adresată celor de la call-center, nu stă în picioare, fiindcă grupul de WhatsApp pe care s-a trimis mesajul este al dispeceratului. 

Urmărește-ne pe Google News