Marți, 26 septembrie 2017, la nivelul Sectorului 4 s-a întrunit Comitetul pentru pentru Situații de Urgență, în cadrul căruia au avut loc, între altele, și discuții legate de paza școlilor și de asigurarea siguranței elevilor și a cadrelor didactice. VEZI AICI, VIDEO DE LA ÎNTÂLNIRE!

Atât reprezentanții Poliției Sectorului 4, cât și reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB) au reiterat ideea că până acum, nu au fost semnalate probleme de siguranță a elevilor ce frecventează cursurile școlilor din sectorul 4.

Astfel, edilul asigură că Autoritatea Locală asigură părinții că Primăria Sectorului 4, Poliția Locală a Municipiului București și Poliția Națională depun toate eforturile pentru ca gradul de siguranță al elevilor să rămână la același standard ridicat ca și până acum.

„Prin urmare, împreună cu Poliția Locală a Municipiului București vom suplimenta numărul agenților de pază, astfel încât în cel mai scurt timp, să putem asigura zilnic, în intervalul orar 07.00 – 20.00 prezența a cel puțin unui polițist local în incita fiecărei unități școlare”, precizează acesta.

Vă reamintim că, la începutul acestui an școlar, a fost haos în școlile din sectorul 4, din cauza lipsei agenților de pază.

”Contractele pentru serviciile prestate au expirat, iar paza în unitățile de învățământ preuniversitar de stat de pe raza sectorului 4 al Capitalei nu va mai fi asigurată de către firmele de pază. În prezent, în școlile și gradinițele din sectorul 4, pe timp de zi, paza va fi asigurată de către personalul unităților de învățământ. Pe timpul nopții, unitățile de învățământ vor fi monitorizate prin intermediul sistemelor de supraveghere video precum și a celor anti-efracție instalate”, ne transmiteau, atunci, reprezentanții Primăriei Sectorului 4.

Primarul Băluță menționează faptul că obligația de a asigura siguranța elevilor în școli este, potrivit legii, a Ministerului Educației Naționale (MEN) și că societățile private de pază ale căror contracte au ajuns la termen nu au avut niciodată obligația contractuală de a asigura paza persoanelor, ci doar a clădirilor unităților de învățământ și a obiectelor de inventar. În îndeplinirea prevederilor legale prevăzute de articolul 4 al legii 35/2007, potrivit căruia:

(1) Consiliile județene, Consiliul General al Municipiului Bucuresti și consiliile locale alocă, în limita bugetelor aprobate, resurse financiare necesare pentru realizarea împrejmuirilor, securizarea clădirilor unităților de învățământ, pentru iluminat și pentru alte măsuri prin care creste siguranța unităților școlare, la solicitarea consiliului de administrație al unităților școlare, cu sprijinul de specialitate acordat de poliție, conform prevederilor Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, cu modificarile și completarile ulterioare. 

(2) Cheltuielile privind creșterea siguranței unităților școlare nu pot fi puse pe seama acestora, Primăria Sectorului 4 a montat deja camere de supraveghere și sisteme anti-efracție în toate clădirile unităților de învățământ. În plus, au fost arondate patrule pedestre și auto în vecinătatea tuturor unităților de învățământ. Mai exact, 10 mașini de intervenție rapidă sunt dispuse să acționeze într-un interval de cinci minute în orice locație a unităților de învățământ din Sectorul 4.

Totodată, Primăria Sectorului 4 îi îndeamnă pe părinți să nu dea curs niciunei propuneri privind suportarea costurilor privind servicii private de pază.

În această perioadă, în același sector, este în desfășurare un scandal între difuzorii de presă și Primărie, pentru că dispar chioșcurile de ziare! (FOTO & VIDEO)


CITEȘTE ȘI… „Nu e soţia mea, e fiica mea, Cleopatra”. Cum arată acum Cleopatra Stratan – GALERIE FOTO


 

 

 

Urmărește-ne pe Google News