UPDATE: Întrebat despre acest caz, Lucian Bode a declarat că acțiunea nu a avut „o documentare corectă” și că „s-a greșit, de aceea specialiști din Direcția Control Intern vor face verificări și vor lua toate măsurile care se impun”.
„Nu este vina celor care au executat misiunea, știți foarte bine că în astfel de situații se face o documentare înainte și nu este corect să dăm vina pe cei care au ajuns la fața locului, în situația în care documentarea nu a fost una corectă”, a explicat Lucian Bode într-o conferință de presă de la Aeroportul Otopeni.
De asemenea, Poliția Română a anunțat, joi, că percheziția face obiectul unui control intern.
„Conducerea Poliției Române a dispus verificări, prin specialiștii Direcției Control Intern, urmând ca, în baza verificărilor efectuate, să fie dispuse măsurile legale care se impun”, se arată în comunicatul transmis, joi, de Poliția Română.
Incidentul a avut loc, miercuri dimineață, în Clinceni, Ilfov, când mascații au intrat în altă curte decât trebuia.
În imaginile apărute în spațiul public se vede cum femeia strigă la forțele de ordine care părăseau locația că nu sunt capabile să găsească adresa corectă.
Femeia a mai spus că a sunat la 112, dar la primul apel i-a fost închis telefonul. A chemat și ambulanța, fiica ei având nevoie de îngrijiri, după ce a făcut un atac de panică.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro