Poliţiştii din ţară vor primi, până la finalul lunii august, cele 25.000 de pistoale achiziţionate de IGPR, după o reinstruire privind folosirea armamentului, anunţă Ministerul Afacerilor Interne.
“Acest armament, pistoalele Beretta sunt făcute în România. Nu le-am achiziţionat de la intermediari, de la furnizori, la preţuri exorbitante. Am considerat ca tot armamentul cu care se dotează Poliţia România să fie fabricat în România. Preţul la care am achiziţionat aceste pistoale e sub preţul de piaţă. Preţul de achiziţie al unui pistol este de aproximativ 1.900 de lei cu TVA şi este unul foarte bun, mult sub preţul pieţei, pistoalele fiind cumpărate direct de la producători, iar linia de fabricaţie este în curs de instalare la Romarm, deci în România”, a declarat ministrul de interne, Marcel Vela.
Există un virus mai periculos decât COVID-ul – infracţionalitatea
Ministrul de interne a adăugat că noile dotări pentru poliţie vor transmite un semnal infractorilor şi anume “toleranţă zero” faţă de aceştia.
Nu este normal să te lupţi cu infractori, cu reţele de crimă organizată, cu reţele de trafic de droguri şi de persoane dotate la ultimul răcnet al tehnologiei, fie de motorizare, fie de înarmare, cu pistoale Carpaţi sau Makarov din anii 70. Deci această normalizare era un lucru firesc, pentru că există un virus mai periculos decât COVID – infracţionalitatea.
Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne: