Opt persoane au fost reţinute de Garda Civilă spaniolă, cinci români, doi albanezi şi un marocan, care făceau parte dintr-o reţea de trafic de persoane. Infractorii aduceau femei din România şi le obligau să se prostitueze pe străzile din provincia Alicante.

Victimele traficanţilor erau racolate din România, fiindu-le promise locuri de muncă în Spania. Odată ajunse acolo, bărbaţii le reţineau documentele şi le obligau să se prostitueze, sub ameninţări la adresa lor sau ale familiilor din România, relatează agerpres. Cercetările autorităţilor au început în octombrie 2009, când agenţii au constatat că o bandă care se ocupa cu furtul din locuinţe a început să se dedice exploatării sexuale şi traficului de droguri în zone de recreere de pe coasta provinciei Alicante.

 
 

Urmărește-ne pe Google News