Astfel, se dorește combaterea acțiunilor ilicite în activitatea operatorilor economici care utilizează produse pentru deratizare, dezinfecție și dezinsecție, unele fiind obținute de pe piața neagră.
O femeie de 29 de ani, copilul ei de 3 ani, dar și un bebeluș de 10 zile au murit săptămâna trecută, după ce blocul în care locuiau a fost deratizat.
„În procesul de deratizare a fost folosit un insecticid denumit «Delicia – GASTOXIN», ce conţine în compoziție fosfura de aluminiu, o substanţă foarte toxică, cu efecte letale în caz de inhalare, și care necesită pentru utilizare autorizație specială”, au confirmat procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Patronul firmei de deratizare din Timișoara, care a deratizat personal blocul respectiv cu substanțe cumpărate de pe piața neagră, a fost arestat preventiv, fiind acuzat de ucidere din culpă și trafic de substanțe toxice.
În cazul controalelor anunțate acum, Poliția Română cooperează şi acţionează împreună cu specialişti ai celorlalte instituţii care au competenţă în domeniu (oficii fitosanitare judeţene, direcțiile județene sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, direcțiile judeţene pentru sănătate publică, inspectorate teritoriale de muncă).
Vor fi intensificate verificările persoanelor fizice și juridice care efectuează operațiuni cu produse de protecție a plantelor și substanțe utilizate în igiena și sănătatea publică la dezinfecție, dezinsecție și deratizare, dar astfel de controale au avut loc și înainte de tragedia de la Timișoara, precizează sursa citată.
Poliția Română a depistat deja mai multe firme de deratizare care foloseau substanțe obținute ilegal:
- Astfel, pe parcursul lunii aprilie 2019, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Teleorman au efectuat verificări la punctul de lucru al unei societăți comerciale, unde au identificat mai multe produse pentru protecţia plantelor având termenul de valabilitate expirat şi două flacoane a câte 20 de tablete fiecare, ce conțineau ca substanță activă fosfura de aluminiu, deținute ilegal.
În urma cercetărilor a rezultat faptul că administratorul societății ar fi procurat ilegal produsele de la o altă persoană, care a fost surprinsă în flagrant delict de polițiști, în cursul aceleiași luni, în timp ce încerca să comercializeze 10 recipiente a câte 20 tablete fiecare, ce conțineau produs ce avea ca substanță activă fosfura de aluminiu.
Cercetările au arătat că persoana în cauză ar fi procurat ilegal produsele de la societatea unde era angajat, iar în urma verificărilor efectuate la aceasta au fost identificate 13 recipiente a câte 333 tablete fiecare cu substanță activă fosfura de aluminiu (total 4.329 tablete), deținute ilegal.
De asemenea, s-a stabilit că societatea nu deținea spațiu special amenajat pentru depozitarea produselor toxice și foarte toxice și nici personal de specialitate în utilizarea acestor produse.
În cauză au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de produse sau substanțe toxice (3 fapte).
- În cursul lunii septembrie a acestui an, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Galați au efectuat verificări la o societate din județ constatatând că aceasta deținea ilegal și comercializa, fără a deține autorizație, 175 de tablete de produs ce conțineau fosfură de aluminiu.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de trafic de produse ori substanțe toxice.
- În luna aprilie a anului trecut, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Galați au efectuat verificări la punctul de lucru al unei societăți din Galați, unde au identificat într-o magazie, 208 tablete de insecticid ce conțineau fosfură de aluminiu. Tabletele erau deținute ilegal, având termenul de valabilitate expirat.
De asemenea, au fost depistate 45.000 de kilograme de îngrășăminte chimice care era depozitate în condiții improprii pe sol. Au fost întocmit dosar penal pentru trafic de produse sau substanțe toxice, neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase, care au devenit deşeuri și nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și a produselor de protecția plantelor numai ambalate și în locuri protejate.
- În luna mai 2018, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Galați au efectuat verificări la punctul de lucru al unei societăți comerciale din județ, fiind identificate 32 de tablete de insecticid ce conțineau fosfură de aluminiu, deținute fără autorizație pentru produse de protecție a plantelor clasificate toxice sau foarte toxice.
Totodată, în urma verificărilor s-a constatat că societatea deținea 33 de litri de produse de protecție a plantelor, expirate, față de care administratorul nu a luat măsura neutralizării printr-o societate autorizată.
A fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de produse sau substanțe toxice și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri.
- Tot în cursul lunii mai 2018, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Ialomița au efectuat verificări la punctul de lucru al unei societăți comerciale unde au identificat 3 kilograme de produse ce conțineau fosfură de aluminiu, deținute ilegal, având termenul de valabilitate expirat. Societatea în cauză nu deținea autorizație pentru produse de protecție a plantelor clasificate toxice sau foarte toxice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de produse sau substanțe toxice și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase care au devenit deşeuri.
- În cursul lunii iunie 2018, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Călărași au depistat două persoane care transportau cu un autoturism 44 de kilograme de produse cu o concentrație de 56% de fosfură de aluminiu (produs foarte toxic).
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de produse sau substanțe toxice și contrabandă calificată.
Utilizarea și aplicarea acestor substanțe chimice, fără respectarea normelor tehnice și a instalațiilor aferente este deosebit de periculoasă deoarece degajă în contact cu aerul gaze toxice cu efect letal pentru oameni și animale, acestea fiind și extrem de inflamabile, avertizează polițiștii.
Sursa: Facebook