Acesta a spus că, dacă ar avea de ales şi dacă ar fi în locul premierului Victor Ponta, ar coabita cu preşedintele Traian Băsescu.
„E o întrebare dură. În locul lui Victor Ponta, da. (n.r. ar coabita cu Traian Băsescu)”, a răspuns Năstase la Antena 3, citată de Mediafax. Acesta a adăugat că pactul de coabitare trebuia semnat de liderii majorităţii parlamentare şi a explicat şi de ce gândeşte aşa.
„Aici am avut un punct de vedere diferit de cel al lui Ponta, ca observator, având mai multă vreme decât el. Un pact de coabitare, dacă se dorea, trebuia făcut între preşedinte şi liderii noii majorităţi parlamentare, pentru că aşa unele din critici ar fi fost estompate chiar prin faptul semnăturilor şi responsabilitatea era a celor lideri ai noii majorităţi.”
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Observatornews.ro
Amenda uriaşă primită de un bărbat din Cavnic, prins când încerca să arunce un frigider în pădure. Le-a spus jandarmilor că nu ştia cum să scape de aparat
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână