Prizonierii orgoliilor politice

Câteva elemente total disparate, petrecute pe aceeași arenă politică: președintele Iohannis se mândrește, în fața ambasadorilor străini, că România e stabilă, datorită dânsului. E mândru că, fără să spună măcar ”măi, corupților!”, a desemnat-o pe Viorica Dăncilă să formeze noul guvern PSD-ALDE; Liviu Dragnea confirmă că va băga în guvern, fără vreo greață de integritate, persoane cercetate penal, pentru că numai așa dânsul e sigur că miniștrii care au dosar penal pe rol nu aparțin ”statului paralel”; PNL a scos ”Cartea Neagră a guvernării PSD”, fără să invite USR și PMP să își asume solidar inițiativa critică, împotriva PSD-ALDE; USR a anunțat că va avea propriul candidat la președinție, fără să îi întrebe pe peneliști și pmp-iști, dacă nu ar fi bine să aibă un candidat comun, la viitoarele alegeri.

Aleșii sperie leul și alungă românii din țară în fiecare zi

Între timp, lucrurile merg înainte cu țara, adică spre mai jos; pentru prima dată, ONU anunță că populația României va scădea galopant în perioada 2017-2050, cu 17%; cursul de schimb valutar înregistrează al treilea minim istoric consecutiv, apropiindu-se de 4,67 lei/euro, ca reacție la mățăraia formării noului guvern. În fine, la Forumul Economic Mondial” de la Davos, aflăm că România nu a trimis nici un reprezentant. Este pentru prima dată când nici Președinția, nici Guvernul nu sunt interesați de cel mai important eveniment de leadership politic, la nivel planetar.

Această Românie multipolară, în care grupuri politice, instituții și organizații  sunt conduse dizarmonic, în afara rețelei de principii care construiesc responsabilitatea și interesul național, este țara în care trăim zi de zi. Găsim cu greu valori comune, după ce ieșim din ”bula” noastră de preocupări, interese, prietenii, amiciții.

Unitatea opoziției – caii verzi doar pe pereții idealiștilor #rezist

Liberalii – cel mai bine reprezentat partid de opoziție în parlament – aleg să se profileze ca lideri ai opoziției, scoțând ”Cartea Neagră a guvernării PSD”, ca să moară de ciudă nu numai PSD, dar și USR și PMP. USR a anunțat că va pune candidat propriu la prezidențiale, în primul tur. Deși era de datoria lor, ca partide, să o facă, președintele Iohannis le-a reproșat post-factum că s-ar fi așteptat ca, înainte de consultările de la Cotroceni, PNL și USR să se fi întâlnit înainte. Unii ”hăis”, și alții, ”cea”. Asta nu e politică de opoziție, ci de autodistrugere. Nu degeaba PSD face ce vrea, și va mai face. Până într-o zi.


Claudiu Săftoiu (autorul este doctorand în informații și securitate națională la Universitatea Națională de Apărare ”Carol I”. A fost Președinte-Director General al Televiziunii Române (2012 – 2013). A fost Director al Serviciului de Informații Externe (2006-2007). A fost consilier prezidențial (2004-2006). A publicat numeroase materiale de presă (interviuri, comentarii, analize politice și sociale, ca redactor șef-adjunct la ”Evenimentul Zilei” (1995-1998), ”Privirea” (1999-2000), ”Oameni în top” (2000-2003). A lucrat la PRO-FM, Radio Total (1991-1994). A fost trainer de presă la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și la Fundația pentru Pluralism (FpP), în perioada 2000-2004) și consultant politic în mediul privat. Este autor al primului manual de jurnalism politic din România: ”Jurnalismul politic – manipularea politicienilor prin mass-media, manipularea mass-media de către politicieni” (Editura Trei, 2003).


Citește și:

Vlad Voiculescu, la Libertatea Live | „Sistemul sanitar din România este o mocirlă în care există și diamante”

 
 

Urmărește-ne pe Google News