„El a ajuns acolo pentru că exista o mare nemulţumire populară faţă de clasa politică şi de modul în care e administrată România şi a avut mijloacele electronice online cele mai potrivite pentru a canaliza această nemulţumire”, a arătat Dan.

Nicuşor Dan a fost întrebat, joi seară, la Antena 3, cum îl percepe pe Călin Georgescu sub aspectul convingerilor, orientărilor şi tuturor suspiciunilor legate de acesta. 

„El a ajuns acolo pentru că exista o mare nemulţumire populară faţă de clasa politică şi de modul în care e administrată România şi a avut mijloacele electronice online cele mai potrivite pentru a canaliza această nemulţumire. Şi aici, bineînţeles, aş vrea, mi-ar plăcea foarte mult să văd descris de către instituţiile statului român, eventual cu sprijinul partenerilor noştri, să vedem exact cum s-a desfăşurat această campanie. Specialiştii cu care am vorbit spun că o astfel de campanie costă de ordinul zecilor de milioane de euro”, a afirmat Nicuşor Dan, citat de News.ro.

El consideră că lucrul cel mai grav transmis de Călin Georgescu a fost că pune în discuţie apartenenţa noastră la NATO. 

„În ceea ce priveşte convingerile sale, şi aici din nou e un element foarte important, faptul că a fost perioada aşa de scurtă în care oamenii au aflat de Călin Georgescu, că n-au avut timp, mulţi dintre ei, să vadă şi declaraţii mai vechi sau declaraţia cu privire la NATO, care evident că le-ar fi adus nişte îndoieli cu privire la domnia sa. E important ca noi să avem o campanie electorală în care să avem timp să ne informăm despre fiecare dintre candidaţi. Deci cel mai grav lucru este că pune în discuţie apartenenţa noastră la NATO, ca şi cum într-o ţară cu un război la graniţă poţi să spui aşa, că tu vrei pacea şi nu ţi se va întâmpla nimic”, a  transmis primarul Capitalei. 

Noul Parlament începe cu circ: de la declarații bizare la fuga de ochii lumii. Ce nu s-a văzut la TV REPORTAJ
Recomandări
Noul Parlament începe cu circ: de la declarații bizare la fuga de ochii lumii. Ce nu s-a văzut la TV REPORTAJ

El a fost întrebat dacă nu i se pare gravă şi fascinaţia pentru legionarism a lui Călin Georgescu. 

„Asta este deja de zona penalului, în momentul în care tu intri într-o zonă în care cumva conteşti libertatea individuală şi spiritul democratic, da, desigur”, a declarat Dan.

Întrebat dacă el crede că este persoana potrivită să îl învingă pe Căin Georgescu la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan a răspuns: „Să vedem dacă o să fie până la urmă candidat sau nu. (…) Mai degrabă cred că nu, dar aştept… Cred că e foarte, foarte important pentru democraţia noastră ca în momentul în care începem alegerile reluate pentru Preşedinţia României toate aspectele să fie lămurite şi oamenii să fie cât mai mulţi dintre ei convinşi că decizia Curţii Constituţionale a fost decizia corectă”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (3)

H.Troleanu   •   20.12.2024, 10:00

Dacă Kremlin Georgeski va avea liber la viitoarele prezidențiale, e nasol. Chiar dacă TikTokul și alte rețele vor fi mai bine controlate, K.G. nu mai are nevoie de promovare. Faima lui va crește cu trecerea timpului, hrănindu-se din publicitatea extraordinară din jurul poveștii de anul ăsta și din inerția (prostia? complicitatea?) autorităților, începând cu SIE și terminând cu Parchetul și Iohannis. Va crește din gură în gură, mai ales în România Profundă, unde cultura istorică și politică e la genunchiul broaștei. Omul doar livrează acelor oameni inculți și needucați exact ce vor să audă. Restul e tăcere. Și, poate, bâzâit de tancuri rusești.

bozo76   •   20.12.2024, 04:58

Nicule. I poza face cat o mie de cuvinte. In tine au incredere bucurestenii. Ai si bani ca si vorbe. Daia au cea mai mare incredere in tine Nicule. Hai noroc si la multi ani. Iesi presedinte sau ramai hangiu de primar?

stanvasile   •   19.12.2024, 23:49

Am cam la fel de multa încredere in el ca și în sondajele anterior ultimelor alegeri prezidențiale 🤔

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Primele imagini din culise. Cum așteaptă Lara Fabian show-ul. Update
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Primele imagini din culise. Cum așteaptă Lara Fabian show-ul. Update
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Jobul pentru care danezii oferă angajaților români 5.500 € salariu, cazare gratuită și transport inclus. Care sunt cerințele
Observatornews.ro
Jobul pentru care danezii oferă angajaților români 5.500 € salariu, cazare gratuită și transport inclus. Care sunt cerințele
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI