Premierul Florin Cîțu a anunțat într-o declarație de presă, la Palatul Victoria, motivul pentru care l-a revocat pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

„De un an de zile, România trece printr-o perioadă dificilă în lupta cu pandemia. Lupta a întins la maxim resursele statului, în special în sănătate și în economie. Ca să avem succes în lupta cu pandemia, totdeauna am spus că este nevoie de încredere în instituțiile statului, care administrează această perioadă dificilă”, a spus Florin Cîțu în declarația de presă de la Palatul Victoria.

„În acest context și pentru a mă asigura că încrederea în instituțiile statului rămâne, am decis astăzi să fac o modificare la vârful Ministerului Sănătății. Vreau să îi asigur pe români că eu cred cu tărie în această coaliție de guvernare, formată în urma votului românilor, nu în jurul unor persoane”, a adăugat premierul.

Vlad Voiculescu, revocat după nici patru luni

Președintele Klaus Iohannis a semnat revocarea lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al sănătății, la aproximativ două ore după ce premierul Florin Cîțu i-a trimis documentele.

Decizia de revocare a venit după ce marți seară au fost publicate în Monitorul Oficial noi reguli privind carantinarea, despre care surse guvernamentale au declarat pentru Libertatea că „procedural, nu a fost în regulă cum a acționat Ministerul Sănătății”.

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

Demiterea lui Vlad Voiculescu din funcția de ministru al sănătății are loc la două zile după incidentul tragic de la „Victor Babeș”, unde trei bolnavi de COVID au murit după o pană de oxigen la TIR-ul ATI din curtea spitalului, și la cinci zile după scandalul evacuării pacienților de la Spitalul de Ortopedie Foișor, transformat peste noapte în spital COVID.

Vlad Voiculescu a fost numit ministru al Sănătății la finalul lunii decembrie 2020.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Top cinci zodii care vor avea noroc din plin în plan financiar și cel mai mare succes profesional în 2025. Leii și Capricornii, cei mai avantajați
FANATIK.RO
Top cinci zodii care vor avea noroc din plin în plan financiar și cel mai mare succes profesional în 2025. Leii și Capricornii, cei mai avantajați
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI