Peste tot în lume, de azi și până pe 10 decembrie se organizează acțiuni pentru cele 16 zile de activism împotriva violenței asupra femeilor. În România, numărul victimelor violenței domestice și sexuale este în creștere de la an la an, iar sancționarea agresorilor rămâne redusă.

La fiecare 5 zile, o femeie din România este ucisă în bătaie

Mai multe date oficiale și studii efectuate în perioada 2012-2016 au fost centralizate de Rețeaua pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor.

  • Doar 2% din plângerile prealabile depuse la poliție de către victime ajung în instanță;
  • 1 din 4 femei din România a fost agresată fizic sau sexual de partenerul său cel puțin o dată în viață; 75% dintre aceste cazuri nu au fost raportate
  • La fiecare 5 zile, o femeie din România este ucisă în bătaie;
  • La fiecare 4 zile, un minor sau o minoră din România este violat/ă de un membru al familiei;
  • 55% dintre români consideră că actul sexual fără consimțământ este justificat în anumite situații
  • 33% dintre români cred că nu ar trebui să fie ilegal să-ți controlezi partenerul/partenera, adică să-i interzici contactării familiei sau prietenilor, să nu permiți accesul la bani, să confiști telefonul mobil sau actele (buletin, contract de proprietate etc.).

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

Există județe și chiar sectoare ale capitalei care nu au adăposturi pentru victimele violenței

În prezent, autoritățile nu se pot sesiza din oficiu, victima trebuie să depună plângere împotriva agresorului – predominant soțul / partenerul, tatăl sau un alt membru al familiei – cu care adesea locuiește. Deși durata emiterii unui ordin de protecție a scăzut semnificativ, nu toate victimele știu că pot să-l obțină și cum, iar autoritățile nu pot preveni încălcarea ordinului de către agresor, ci doar pedepsi când ea are loc. Există județe și chiar sectoare ale capitalei care nu au adăposturi pentru victimele violenței. Și unde acestea există, informațiile sunt greu accesibile.

Deputata independentă Oana Bîzgan, membră a rețelei internaționale Women Free from Violence îndeamnă românii pe o rețea socială online să promoveze numărul gratuit pentru semnalarea cazurilor de violență domestică: 0800 500 333.

” Nu avem dreptul să asistăm nepăsători la derularea acestor drame. Împreună putem să punem capăt unui flagel cu efecte grave asupra sănătății, calității vieții și bunăstării victimelor și familiilor lor, asupra dezvoltării întregii societăți. Trebuie să dăm odată și pentru totdeauna semnalul că există toleranță 0 pentru violența domestică!”, spune Oana Bîzgan.

Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul
Recomandări
Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul

Guvernul nu a avizat nici acum proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie

În august 2017, după ce încă o femeie și-a pierdut viața, bătută, torturată și ucisă de propriul partener, mai mulți parlamentari din USR, PNL și UDMR au transmis Guvernului României un apel pentru avizarea de urgență a proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Legea nu a fost nici până acum avizată deși face parte din armonizarea legislativă obligatorie cu Convenția de la Istanbul (Convenţia Consiliului  Europei  privind  prevenirea  şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice) pe care România a ratificat-o încă de la 1 septembrie 2016, atrage atenția Oana Bîzgan.

Citește și: O studentă din China care a născut în secret, și-a aruncat copilul de pe geamul camerei de cămin

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI