Invitat într-o emisiune la postul de televiziune Sat 1, Boris Palmer a făcut afirmații care au provocat indignare. “V-o spun direct: încercăm să salvăm oameni care într-o jumătate de an oricum ar fi murit”, a declarat politicianul, citat de welt.de, referindu-se la persoanele de peste 80 de ani.
Boris Palmer a susținut că măsurile impuse de autorități pentru combaterea pandemiei îi ajută pe vârstnici, dar dăunează persoanelor din alte categorii de vârstă. “Și sărăcia ucide, nu doar coronavirusul”, a spus primarul orașului Tübingen, pronunțându-se în favoarea repornirii activității economice și a adoptării unor restricții diferențiate în funcție de vârstă.
Din statistica deceselor provocate de coronavirus reiese că au murit mulți oameni de peste 80 de ani și noi știm că majoritatea persoanelor cu această vârstă vor muri cândva.
Boris Palmer, primarul orașului Tübingen
Boris Palmer a invocat în sprijinul afirmațiilor sale un avertisment al Organizației Națiunilor Unite (ONU), potrivit căruia sărăcia generată la nivel mondial de oprirea economiei va avea ca efect moartea a milioane de copii.
Acuzat că învrăjbește generațiile
Declarațiile sale au stârnit reacții în lumea politică germană. “În statutul nostru este prevăzut clar că sănătatea fiecărui om este importantă, indiferent de vârstă”, a afirmat Katrin Göring-Eckard, colegă de partid cu Boris Palmer.
“Pentru noi, creștin-democrații, o asemenea politică este inacceptabilă. În centrul preocupărilor noastre se află omul, fiecare om. Și noi nu știm cât mai are de trăit un om”, a afirmat Winfried Mack, membru al Uniunii Creștin-Democrate. Acesta l-a acuzat pe Boris Palmer că prin declarațiile sale nu face decât să învrăjbească generațiile.
Confruntat cu un asemenea reacții, Boris Palmer a bătut, parțial, în retragere. “Nu am intenționat să le refuz dreptul la viață celor bătrâni sau bolnavi”, a spus el. După care a ținut să facă o precizare.
N-am vrut decât să atrag atenția asupra faptului că actualele măsuri luate pentru combaterea pandemiei provoacă daune economice atât de grave, încât mulți copii vor muri. Îmi mențin această părere și solicit o protecție mai bună pentru grupele de risc, dar fără aceste consecințe neplăcute.
Boris Palmer, primarul orașului Tübingen
Opinia lui Boris Palmer seamănă foarte mult cu cea exprimată recent de Klaus Püschel, un medic legist german. ”Oricât de crud ar suna, oricum ar fi murit în cursul acestui an”, a declarat șeful Institutului de medicină criminalistică din cadrul Spitalului Universitar Eppendorf din Hamburg, referindu-se la concluziile autopsiilor efectuate pe cadavrele pacienților decedați din cauza coronavirusului.