Alesii si-au exersat cu varf si indesat imaginatia inca inainte de a ajunge in bancile Parlamentului. Proiectele de lege trasnite sau initiativele haioase isi gasesc astfel explicatia in faptul ca multi dintre alesi sunt inventatori. Si fac mare caz de acest lucru, trecandu-si brevetele sau inventiile in CV-urile personale.

Storcator de rosii pentru pizzerie

Deputatul liberal Adrian Miutescu se poate mandri cu inventarea storcatoarelor de rosii.

Dar nu oricare, ci a celor semiindustriale, folosite in pizzerii. Noroc insa cu italienii, care l-au facut celebru. Ca fost inginer, parlamentarul isi aminteste ca firma la care a lucrat a primit o comanda pentru astfel de aparate din partea unei societati comerciale italiene. “Eu am facut partea de proiectare”, ne-a spus el mandru. Multumiti de inventie, italienii au cumparat cateva mii de bucati de storcatoare. 

Plante rezistente la seceta

Domeniul agriculturii i-a oferit si senatorului PSD Doina Silistru suficient material de inspiratie. Asa ca este autoarea a trei soiuri omologate de plante furajere, rezistente la seceta, care pot fi cultivate in special pe terenurile degradate de eroziune.

Plantele create de Doina Silistru sunt recunoscute in prezent doar in tara, dar senatoarea spera ca o data cu intrarea Romaniei in UE acestea sa devina cunoscute in toata Europa.

Alcool produs la preturi mai mici

Senatorul Mihai Tibuleac a creat mai multe instalatii menite sa reduca consumul de energie termica in procesul de producere a alcoolului.


Inventiile Paulei Ivanescu sunt folosite in rafinariile din Siria

Nici democratii nu duc lipsa de oameni inventivi. Senatorul Paula Ivanescu a descoperit, in domeniul petrolier, mai multe procese tehnologice prin care anumite deseuri sunt recuperate si transformate in benzina de cea mai buna calitate.

Inventiile senatoarei au ajuns cunoscute in strainatate inainte de 89, procedeele ei fiind preluate in fabricile din Siria. In tara doua rafinarii folosesc procesele tehnologice ale Paulei Ivanescu: Onesti si Brazi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News