Francezii sunt in stare de soc dupa ce un barbat a deschis focul, in noaptea de marti spre miercuri, asupra consilierilor municipali reuniti la primaria orasului francez Nanterre, de langa Paris. Opt persoane au murit si alte 29 au fost ranite.
Atacul a avut loc in jurul orei locale 1.00, miercuri dimineata, cand persoanele stranse intr-o sedinta la primarie se pregateau sa plece. Opt oameni au decedat, majoritatea alesi locali. Potrivit pompierilor aflati la fata locului, 14 persoane au fost grav ranite si trimise imediat la Paris, iar 15 sunt ranite usor. Alte 22 de persoane se afla in stare de soc.
Barbatul care a deschis focul a fost imobilizat imediat de persoane prezente la sedinta Consiliului municipal, dupa care a fost transportat la politie. In prezent, atacatorul se afla in arest preventiv. Acesta a fost identificat in persoana lui Richard Durn, in varsta de 33 de ani. El se afla printre cei 40 de oameni care formau asistenta. De altfel, este vorba de o persoana care obisnuia sa asiste la sedintele municipale si participa activ la viata politica locala, in special in cadrul campaniei electorale a Partidului Verzilor. Individul a tras aproximativ 40 de focuri de arma. Initial, Durn a utilizat un pistol mitraliera cu gloante de calibrul 9 mm. Dupa ce a fost incercuit, el a reusit sa scoata o alta arma, un 357 Magnum, cu care a mai ranit cateva persoane inainte sa fie complet dezarmat. Francezul detinea armele in mod legal. Martorii povestesc ca atacatorul nu a scos nici un cuvant cand a inceput sa traga si nici dupa arest nu a facut vreo declaratie coerenta.
Primarul Jacqueline Fraysse, care a reusit sa scape cu viata, a afirmat ca nu poate „explica acest gest”. „Nu au existat discutii aprinse” in cadrul consiliului, a declarat ea. „Un singur barbat s-a ridicat si a deschis focul asupra celorlalti participanti”. Victimele faceau parte din Consiliul municipal, a afirmat primarul, care a adaugat ca nu „l-a vazut niciodata pe barbatul respectiv”. La randul lor, ofiterii de politie au declarat ca nu au aflat deocamdata motivul atacului.
Forte importante ale politiei au interzis accesul in Primaria din Nanterre. Un centru de ajutor psihologic a fost instalat in cladirea in care se afla Consiliul general, in apropiere de primarie. Interesant este ca, pe langa pompierii francezi sositi la fata locului, a venit si o echipa de pompieri din New York. Americanii, mai „experimentati” in acest gen de situatii, se aflau in oras intamplator, in vizita.
Primul ministru Lionel Jospin si ministrul de interne, Daniel Vaillant, s-au deplasat de urgenta la locul accidentului. „Ceea ce s-a intamplat este o tragedie ingrozitoare”, a declarat Jospin. „Sunt bulversat”, a adaugat premierul francez. La randul lui, presedintele Jacques Chirac si-a exprimat si el „emotia puternica” si a mers la locul tragediei ieri dimineata, inaintea sedintei de guvern.