De la şeful statului, care a folosit cuvântul „evrei” într-un context nefericit, la primarul general al Capitalei, care a afirmat că Liviu Dragnea, dacă ar putea, ar „lichida-o fizic”, Puterea şi Opoziţia s-au contrat şi au revoltat opinia publică prin declaraţiile lor.

Iohannis: „Cine știe ce înțelegeri secrete face domnul Dragnea acolo, cu evrei”

Preşedintele Klaus Iohannis a fost taxat după ce, vorbind despre intenţia Guvernul Dăncilă de a muta ambasada României de la Tel Aviv la Ierusalim, s-a lansat într-un atac la adresa lui Liviu Dragnea, care a fost în vizită în Israel.

Cine știe ce înțelegeri secrete face domnul Dragnea acolo, cu evrei, dar sper ca, după revenire, să aibă bunul-simț și să explice românilor ce au făcut acolo”, spunea Klaus Iohannis.

După această declarație, au apărut foarte multe critici la adresa președintelui, unii acuzându-l de antisemitism.

„Să fiu eu acuzat de antisemitism mi se pare deplasat, caraghios. Eu am fost lăudat și laureat de mai multe asociații evreiești și cu siguranță toată lumea știe că relațiile bilaterale între România și Israel sunt excelente, de la fondarea statului Israel modern. Nu știu pe ce se bazează aceste critici pe care le menționați. În afirmația mea, cu siguranță nu am folosit noțiuni peiorative, dar dacă totuși cineva s-a simțit ofensat de declarația mea, îmi cer scuze față de aceștia, iar declarația nu a fost o declarație, ci a fost o întrebare retorică și atât cât am spus, atât am vrut să spun”, a precizat președintele.

Cine este Alexandr Stoianoglo, rivalul Maiei Sandu. Soția lui a primit cadou un sfert dintr-o companie a fugarului pro-rus Veaceslav Platon, care face afaceri și în România
Recomandări
Cine este Alexandr Stoianoglo, rivalul Maiei Sandu. Soția lui a primit cadou un sfert dintr-o companie a fugarului pro-rus Veaceslav Platon, care face afaceri și în România

Dăncilă, despre europarlamentarii Opoziţiei: „Aceşti oameni cred că sunt autişti şi nu văd şi nu aud ceea ce este vizibil pentru toţi cei de bună-credinţă”

Premierul Viorica Dăncilă şi-a început mandatul cu o gafă de proporţii. Aceasta i-a caracterizat pe eurodeputații din Opoziție „autiști”, provocând critici dure din partea asociațiilor nonguvernamentale care se ocupă de copiii cu deficiențe.

„Cum poate un europarlamentar să îndepărteze România de Europa? Un om care nouă ani a stat la Bruxelles cunoaşte instituţiile, cunoaşte regulile europene şi ştie cât de importantă este participarea noastră ca stat membru în această construcţie europeană. Legat de parteneriatul strategic – este primul Guvern care are un vicepremier care se ocupă de parteneriate strategice, în special pe parteneriatul strategic cu SUA. Deci cred că doar aceste două lucruri arată, să mă exprim elegant, că dezinformează şi că ştiu realitatea, dar nu vor să o accepte şi să o vadă. Aceşti oameni cred că sunt autişti şi nu văd şi nu aud ceea ce este vizibil pentru toţi cei de bună-credinţă'” a spus Dăncilă, în contextul modificărilor aduse legilor justiției.

Liviu Dragnea: „S-a încercat asasinarea mea!”

Gafa grupării pro-ruse care a salvat referendumul din Republica Moldova
Recomandări
Gafa grupării pro-ruse care a salvat referendumul din Republica Moldova

Liderul PSD Liviu Dragnea, lider al coaliţiei de guvernare şi preşedinte al Camerei Deputaţilor, a spus, după condamnarea în al doilea dosar în care este judecat, că nu mai are încredere în justiţia din România.

Dar cea mai ciudată declaraţie se referă la o posibilă tentativă de asasinat a sa. „Au venit patru străini în România. Au fost cazați la un hotel, din ceea ce mi s-a spus, și au stat trei săptămâni aici și… Mă rog, am scăpat”, a spus Dragnea, la o emisiune TV.

El a revenit, ulterior, și a precizat că, imediat după câștigarea alegerilor, a primit numeroase amenințări pline de violentă, pe diverse căi: „pe mail, pe Facebook, pe tot ce aveam eu”. Mai mult, Dragnea a susținut că după acel episod, atât el, cât și iubita sa, Irina, au început să fie urmăriți în toate locurile în care mergeau.

„La câteva zile după câștigarea alegerilor, am început să primesc amenințări prin tot felul de mijloace. Erau pline de violentă. Au trecut la amenințări fizice, apoi amenințări cu moartea. Cred că erau conturi false. Le primeam pe tot ce aveam: Facebook, mail. Apoi mi-au spus ce va păți familia mea, apropiații mei, ideea era că trebuie să dispar. Nu am dat importantă prea mare, numai că în partea a două a lunii martie această presiune a început să crească și am simțit-o agresiv. Vedeam în spațiul public că sunt filat, că sunt urmărit, de fiecare data aveam o mașină în spate. Cu timpul am început să observ indivizi care mă priveau cu insistență”, a afirmat Liviu Dragnea.

Moștenirea lui Iohannis. Extinderea la infinit a conceptului de securitate națională
Recomandări
Moștenirea lui Iohannis. Extinderea la infinit a conceptului de securitate națională

Firea: Domnul Dragnea doreşte să mă anihileze pe mine în totalitate. Dacă ar putea, m-ar lichida şi fizic”

Şi primarul Capitalei, Gabriela Firea, care a intrat în conflict cu conducerea PSD şi a pierdut toate funcţiile din structura de conducere, a făcut referire la „anihilare”.

În conflict deschis cu Liviu Dragnea, aceasta s-a lansat într-un atac dur la adresa liderului social-democrat , despre care spunea că intenţionează să dea o ordonanţă de urgenţă pentru desfiinţarea Primăriei Capitalei, iar sectoarele să devină unităţi administrativ-teritoriale.

„Domnul Dragnea doreşte să mă anihileze pe mine în totalitate. (…) Dacă ar putea, m-ar lichida şi fizic”, a afirmat Firea.

Lia Olguţa Vasilescu: „Ca neamţ, să vorbeşti de gazare, trebuie să ai mult curaj”

Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al Muncii și propunerea PSD pentru portofoliul Transporturilor, este unul dintre criticii constanţi ai preşedintelui Klaus Iohannis. Aceasta s-a lansat, după protestele din 10 august, într-un atac dur la adresa şefului statului, care criticase intervenţia Jandarmeriei cu gaze lacrimogene asupra protestatarilor paşnici.

„Ca neamţ, să vorbeşti de gazare, trebuie să ai mult curaj”, spunea Lia Olguța Vasilescu după incidentele din 10 august 2018, din Piața Victoriei.

Ilan Laufer: Iohannis este „etnic german” și „are o legatură dubioasă cu Forumul Democrat German din România, moștenitoarea unei organizații naziste”

Şi Ilan Laufer, refuzat de preşedinte în momentul în care a fost propus să preia Ministerul Dezvoltării Regionale, a spus despre Iohannis că este „etnic german” și că „are o legatură dubioasă din toate punctele de vedere cu Forumul Democrat German din România, moștenitoarea unei organizații naziste”.

Laufer l-a acuzat pe Iohannis de antisemitism.

„Refuzul în ceea ce mă privește este un nou act de antisemitism. Așa cum se știe, domnul Iohannis a avut mai multe ieșiri împotriva evreilor și declarații antisemite, a refuzat numirea unui ambasador, dorind să saboteze relația româno-israeliană. Prin interpuși, a acționat printr-o plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă (…) Domnul Iohannis i-a promis Angelei Merkel că va face tot posibilul să blocheze mutarea Ambasadei României din Israel”, a afirmat Ilan Laufer.

„Este etnic german şi are o legătură dubioasă cu Forumul Democrat German. În istoria României, Ceauşescu a vândut evrei. Astăzi am certitudinea că şi preşedintele Iohannis a vândut un evreu român. Nu ştiu cui şi nu ştiu pentru câţi bani. Voi face o sesizare la CNCD”, mai spunea Laufer, după ce președintele a refuzat numirea lui la Ministerul Dezvoltării Regionale.

Liviu Pop: „Iohannis, preşedinte al Forum…grupului…organizaţia aia nazistă”

Senatorul PSD Liviu Pop, fost ministru al Educației, spunea, la sfârșitul lunii august, că preşedintele Klaus Iohannis a condus o organizaţie care este un continuator al unui forum german nazist.

„Cred că măcar atâta gram de conştiinţă naţională are domnul preşedinte Iohannis. Pentru că, în fapt, amânarea rectificării bugetare înseamnă necheltuirea unor bani de către anumite instituţii publice şi nesuplimentarea fondurilor pentru alte instituţii public, care are ca singur efect deficitul bugetar. Trebuie să spun că dânsul face o acuzaţie ipocrită din perspectiva zilei de 23 august şi în perspectiva fostei demnităţi a domniei sale, aceea de preşedinte al unui continuator al unui forum … grupului … organizaţia aia nazistă. A condus forumul german, care a fost continuatorul acelui grup care ştim clar că a fost condamnat public”, a afirmat Liviu Pop.

Teodorovici: „Nu mai ai voie, după primul permis, să-ți reînnoiești dreptul de muncă!”

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a fost criticat dur după ce, în dorinţa de a aduce înapoi în ţară românii din diaspora, a afirmat că, în opinia sa, dreptul de muncă în altă ţară ar trebui limitat la maximum cinci ani.

„Nu mai ai voie, după primul permis, să-ți reînnoiești dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi în Europa”, spunea ministrul.

„Așa, dacă ajunge în Germania și tot primește drept de muncă, deci nu o să se întoarcă în veci în Croația, în România, de unde a plecat. Maxim cinci ani și la revedere, să te duci în altă țară să îți cauți loc de muncă”, a adăugat șeful de la Finanțe.

Afirmaţiile sale au fost criticate dur de politicieni, dar şi de cei care lucrează în afara ţării.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Femeia carbonizată în propria mașină a strigat după ajutor. Martorii au folosit extinctoare: „Era cu mâna sus”
Știrileprotv.ro
Femeia carbonizată în propria mașină a strigat după ajutor. Martorii au folosit extinctoare: „Era cu mâna sus”
Ce a postat Dana Budeanu, după înmormântarea fostei sale soacre, Delia Budeanu. Florile pe care i le-a dus au o semnificație neașteptată
Viva.ro
Ce a postat Dana Budeanu, după înmormântarea fostei sale soacre, Delia Budeanu. Florile pe care i le-a dus au o semnificație neașteptată
Dana Budeanu, gest sublim la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cum și-a făcut apariția la funeraliile de la Ghighiu: "Mi-a influențat nu doar cariera, ci și viața"
Libertateapentrufemei.ro
Dana Budeanu, gest sublim la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cum și-a făcut apariția la funeraliile de la Ghighiu: "Mi-a influențat nu doar cariera, ci și viața"
Netflix, decizia pe care nu o vrea niciun român. Când vor fi introduse abonamente cu reclame și în România
FANATIK.RO
Netflix, decizia pe care nu o vrea niciun român. Când vor fi introduse abonamente cu reclame și în România
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
GSP.RO
Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
Ce să pui în murături ca să nu se înmoaie și să rămână crocante. Un bucătar a dezvăluit secretul pe care toate gospodinele trebuie să-l știe
FANATIK.RO
Ce să pui în murături ca să nu se înmoaie și să rămână crocante. Un bucătar a dezvăluit secretul pe care toate gospodinele trebuie să-l știe
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
Unica.ro
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
3 filme despre educație financiară și bani. Trebuie neapărat să le vezi!
Financiarul.ro
3 filme despre educație financiară și bani. Trebuie neapărat să le vezi!
Ce pedeapsă a primit proprietarul unui câine Akita, care a muşcat un copil de faţă
Observatornews.ro
Ce pedeapsă a primit proprietarul unui câine Akita, care a muşcat un copil de faţă
Horoscop 22 octombrie 2024. Gemenii vor reuși să se sustragă destul de ușor în situațiile care se tensionează fără vreun motiv clar
HOROSCOP
Horoscop 22 octombrie 2024. Gemenii vor reuși să se sustragă destul de ușor în situațiile care se tensionează fără vreun motiv clar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI