ComenteazăPandemia de coronavirus nu-i singura ori prima care schimbă fața orașelor lumii. În urmă cu 700 de ani, orașul Siena din Italia era un adevărat centru de putere al Toscanei, cu o populație de peste 50.000 de locuitori – o aglomerație urbană depășită în acele vremuri doar de Paris, Londra sau Milano.
Acum, puțini sunt cei care pot să găsească pe hartă Siena.
În 1348, Siena traversa o adevărată epocă de aur. Apoi, “moartea neagră” a poposit în porturi, iar de acolo s-a răspândit cu rapiditate în întreaga Europă.
În doar câțiva ani, ciuma a pus în genunchi unul dintre cele mai prospere orașele ale Evului Mediu, scrie prestigioasa publicație Politico.
Boala a trimis în mormânt jumătate din locuitorii orașului.
A durat șase secole până ca Siena să revină la populația de dinainte de “moartea neagră”. Însă ciuma a răpit pentru totdeauna numele cetății toscane de pe buzele liderilor Europei.
La rându-i, coronavirusul lasă deja urme adânci în marile orașe europene.
Cartierele de afaceri au devenit teritorii-fantomă
Revenind în prezent, noul coronavirus nu-i nici pe departe atât de mortal precum a fost ciuma bubonică pentru europenii medievali. Totuși, tulburările economice și sociale venite la pachet cu această pandemie lasă deja urme adânci în viața orașelor moderne ale Europei.
În doar câteva luni, coronavirusul a golit complet cartierele de afaceri ale continentului, a căror aglomerație a devenit o amintire îndepărtată. Munca s-a mutat acasă, restaurantele și-au închis bucătăriile, iar magazinele și-au tras obloanele.
Nu sunt puțini cei care cred că această pandemie ar putea să aibă un impact mai mare asupra metropolelor decât orice altă boală care a devastat în trecut Pământul.
- Fenomenul golirii cartierelor de afaceri e vizibil și în România. În București, zona Pipera, unde sute de blocuri găzduiesc firmele de software, FMCG-uri, companiile financiare și ceea ce numim, generic, multinaționale s-a golit de patru luni. Nimeni nu știe cum va arăta Pipera peste încă patru luni, de vreme ce mari companii, care au reprezentanță aici, au anunțat deja internațional că angajații lor vor lucra de acasă până în 2021.
Serviciile de streaming încearcă să refacă viața comunitară
Primele cetăți-orașe, care și-au făcut apariția acum șase milenii în “leagănul civilizației”, dețineau un adevărat monopol asupra legăturilor culturale și economice.
Nu se poate spune însă același lucru despre actualele centre urbane ale lumii. Tehnologia a devenit o alternativă viabilă pentru clădirile de birouri – atât pentru muncitori care se tem de virus, cât și pentru angajatorii care vor să taie din costuri în anticiparea unei crize economice.
Iar serviciile de videostreaming și platformele de socializare oferă o mostră din viața comunitară și efervescență culturală, monopolizată timp de milenii de marile orașe. Nu mai e nevoie de un bar pentru a găsi iubire, căci există Tinder, Bumble sau Grindr.
Această pandemie are potențialul de a schimba în mod real viața din orașe. Dacă nu va exista un al doilea val, schimbările ar putea să fie mult mai puține decât am presupus până acum. Însă dacă va exista, atunci modelul european al orașului centru-cultural este amenințat.
Peter Clark, profesor de istorie urbană al Universității Helsinki:
După anii 80, în încercarea de a menține prosperitatea urbană în ciuda declinului industrial, orașele s-au reorientat spre sectorul de servicii. Iar pandemia decimează tocmai acest model al supraviețuirii urbane.
O treime din populația activă poate munci de acasă
Coronavirusul a schimbat deja radical definiția muncii. La începutul primăverii, restricțiile guvernamentale i-au forțat pe toți angajații, cu excepția lucrătorilor esențiali, să renunțe la clădirile de birouri în favoarea propriilor sufragerii.
În timp ce firmele s-au golit, pandemia a pus în dubiu modelul economic al cererii și ofertei.
Telemunca nu a fost niciodată prea populară în Europa. Potrivit datelor adunate de Eurofound, în 2015, doar 11% dintre germani și 8% dintre italieni au muncit “ocazional” de acasă.
Pandemia a schimbat însă radical viziunea europenilor în privința telemuncii. Online-ul a preluat atât ședințele guvernamentale, cât și pe cele ale corporațiilor. Școala s-a mutat și ea în virtual, iar medicii oferă consultanții online.
Întrebarea este dacă aceste noi comportamente vor rezista vieții postpandemie, ori oamenii se vor întoarce în birouri la prima ocazie.
Economistul Nicholas Bloom de la Universitatea Stanford este unul dintre puținii experți în telemuncă. El crede că un viitor dominat exclusiv de telemuncă este nerealist, însă până la 60% dintre lucrători ar putea să-și continue munca de acasă și-n postpandemie.
“O treime din populația muncitoare a lumii poate să lucreze exclusiv de acasă. Iar o altă treime poate să lucreze cea mai mare parte din timp între patru pereți, dar are nevoie ocazional să iasă din casă”, menționează Bloom.
Zgârie-norii își pierd calitatea de spații de lux?
Deși e prea devreme pentru a anticipa impactul pandemiei asupra pieței muncii, e puțin probabil ca angajații din clădirile de birouri să se întoarcă la viața de dinainte, chiar și dacă un vaccin va deveni accesibil tuturor.
“Zgârie-norii și clădirile de birouri din centrele orașelor obișnuiau să fie cele mai valoroase bunuri de pe piața imobiliară. Acum, oamenii evită aceleași locuri din cauza riscului de infecție. Nu văd cum oamenii ar putea să devină din nou confortabil cu transportul public supraaglomerat. Iar companiile nu sunt nici ele dispuse să-și închidă birourile de fiecare dată când vine un nou val”, declară Bloom.
Angajatorii se gândesc să taie din spațiile de birouri
De altfel, companiile știu că telemunca e o nouă oportunitate pentru a tăia din costuri. Un studiu al companiei financiare Credit Suisse punctează faptul că “board-urile multinaționalelor au identificat deja potențialul de a economisi prin telemuncă și iau în considerare să reducă din spațiul de birouri pe care-l folosesc în prezent”.
Însă până acum, pierderile înregistrate de proprietarii spațiilor de birouri s-au dovedit limitate. Nimeni nu e pregătit să ia o decizie rapidă în privința telemuncii.
Totuși, investițiile în proprietăți comerciale au scăzut în medie cu 44% în perioada martie-mai, iar asta s-a întâmplat cam în toată Europa.
Potrivit datelor lansate luna trecută de departamentul investițiilor imobiliare al băncii BNP Paribas, un declin uriaș a fost înregistrat în Irlanda. Iar mari companii din lumea tehnologiie, precum Twitter și Google, au anunțat recent că le vor cere angajaților să muncească de acasă până-n 2021.
CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, a declarat că se așteaptă ca jumătate din forța de muncă a platformei să muncească de acasă în următorul deceniu. De asemenea, compania va economisi bani prin tăierea salariilor celor care se mută în zone cu chirii mai mici.
Fuga de COVID
Moartea vieții de birou va transforma radical peisajul urban. Muncitorii eliberați din lanțurile navetei de dimineață vor fi liberi să se mute în suburbii ori chiar la țară.
Europa are o tradiție bogată în ceea ce privește exodul orășenilor bogați spre rural în vremuri pandemice. Cei care rămân în urmă sunt săracii și clasa muncitoare.
În “Decameronul” lui Giovanni Boccaccio, bogații Florenței s-au ascuns de “moartea neagră” în satele izolate ale Toscanei.
Iar lucrurile nu s-au schimbat prea mult din secolul XIV.
Și astăzi, cei care au putut, au plecat spre zone mai puțin populate.
În timp ce coronavirusul făcea ravagii în marile orașe ale Spaniei și Franței, elitele urbane și-au făcut bagajele și au plecat la țară, în speranța că iarba verde și aerul curat îi vor păzi de COVID-19.
Fostul prim-ministru spaniol Jose Maria Aznar a preferat să se retragă în casa sa de vacanță din Marbella, decât să reziste izolării în aglomeratul Madrid.
De ce să plătești o chirie uriașă pentru un apartament minuscul în centru, când te poți bucura de carieră și din confortul unei case de la țară? Iar din punctul de vedere al angajatorului, de ce să plătească salarii de metropolă când poate să atragă același talent pentru mai puțini bani? Chiar e atât de important să-și vadă angajații față-n-față, se întreabă jurnaliștii de la site-ul american Politico?
Se vor ieftini orașele?
Chiar dacă telemunca devine omniprezentă, nu toți vor putea să lucreze de acasă. Și nu toți vor vrea să fugă în suburbii ori la țară. Iar cei care vor rămâne, s-ar putea să descopere că orașul pe care-l numesc acasă nu mai e același.
“Traiul în orașe va deveni cu siguranță mai accesibil din punct de vedere financiar. Tulburările economice și sociale aduse coronavirus s-ar putea să rezolve criza de locuire pe care o avem în centrele urbane. Artiștii s-ar putea muta în spațiile vacante. Dar pentru că nu sunt o categorie care cheltuie mulți bani, această schimbare va aduce probleme pentru orașele care se bazează pe veniturile din servicii”, spune economistul Bloom.
În cartierele de afaceri, comercianții suferă puternic. Magazinele, restaurantele, cafenelele și alte servicii dependente de clientela corporatistă sunt aproape de colaps.
Politico observă că, în Cartierul European din Bruxelles, dispariția eurocraților și a angajaților din birouri, care umpleau bulevardul Rue de la Loi și piața Schuman, a dus deja la închiderea celor mai populare cafenele.
Chiar dacă relaxarea recentă a restricțiilor a oferit o gură de aer proaspăt pentru patronii barurilor și pub-urilor, distanțarea socială le-a distrus modelul de business, iar cei mai mulți se tem că nu vor rezista până la sfârșitul lui 2020.
Odată cu exodul gulerelor albe și cu dispariția multor joburi din sectorul serviciilor, demografia orașelor se va schimba și ea.
Telemunca nu-i însă pentru toată lumea. Dacă cei cu joburi bune și educație superioară se pot adapta rapid, nu același lucru se poate spune despre mare parte din clasa muncitoare.
O analiză publicată recent de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) arată că probabilitatea unei bune adaptări la munca de la distanță scade odată cu nivelul de educație. Iar această incapacitate de adaptare la telemuncă ar putea să ducă la creșterea șomajului, sărăciei și colapsul serviciilor publice din metropole.
Ruralul, un nou spațiu al oportunităților
Retragerea spre sat e mai ușor de spus, decât de făcut – în special pentru orășenii obișnuiți cu traiul în confort și accesibilitatea distracției. Instagram, Facebook și TikTok sunt cu siguranță surse inepuizabile de meme, dar nu capturează tocmai magia unui spectacol live și nici a unui cappuccino perfect.
Zonele rurale nu beneficiază de aceeași infrastructură cu care s-au obișnuit orășenii, iar această deficiență este punctată și de Apostolos Tzitzikostas, președintele grec al Comitetului European al Regiunilor.
Cum poți să muncești la țară, chiar și atunci când lucrezi din confortul propriei case, când nu ai acces la internet prin fibră optică. Cum poți să-ți crești copiii când nu ai acces la școli bune? Cum poți să supraviețuiești coronavirusului când nu ai acces la servicii sanitare adecvate?
Apostolos Tzitzikostas:
Soarta orașelor va depinde, în mare parte, de deciziile luate de politicieni. Autoritățile regionale vor să se asigure că fondul de solidaritate al UE, care ar trebui să asigure relansarea economiei în epoca post-COVID, nu se va îndrepta doar spre marile metropole, ci va aduce în prezent și regiunile izolate ale Europei.
Potrivit datelor Eurostat din 2018, 44,8% din populația UE trăiește în urban, 36%, în așa-numitele zone intermediare, precum suburbiile sau orașele-satelit ale metropolelor, iar 19,2%, în rural.
Tzitzikostas crede că finanțările europene ar trebuie să se îndrepte spre investiții-cheie în infrastructura rutieră și digitală din zonele rurale ale Europei.
“UE trebuie să rezolve această problemă”, spune președintele Comitetului Regiunilor.
Criza adusă de coronavirus a demonstrat că datorită tehnologiilor digitale, există alternative la viața în oraș, spune și Birgit Honé, ministrul pentru afaceri europene și federale din landul Saxoniei Inferioare, în încheierea articolului Politico.