De asemenea, anchetatorii cercetează în acest caz și o femeie de 27 de ani pentru că a depozitat canabis în locuinţa ei, la cererea unuia dintre bărbaţi.

Potrivit DIICOT, este vorba de doi bărbaţi în vârstă de 30 şi 32 de ani, unul dintre ei agent de poliţie, care sunt cercetaţi pentru trafic de droguri de risc şi deţinerea, fără drept, de droguri de risc în vederea consumului propriu.

„În intervalul martie-octombrie 2024, inculpatul în vârstă de 30 de ani a deţinut, inclusiv pentru consum propriu, şi comercializat, în mod repetat, diferite cantităţi de canabis (drog de risc) cu sume cuprinse între 150 şi 250 de lei, către consumatori din judeţul Giurgiu. Cu privire la inculpatul de 32 ani, s-a reţinut că, în perioada mai-octombrie 2024, a procurat, transportat şi livrat diferite cantităţi de canabis, iar la data de 16 octombrie 2024 a deţinut în locuinţa sa, în scopul vânzării, aproximativ 290 grame de canabis”, au anunţat procurorii.

Bărbatul în vârstă de 32 de ani este agent de poliție.

„Un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, respectiv bărbatul de 32 de ani, ar fi fost implicat în activitatea infracțională și a fost reținut”, informează Poliția Română.

Imobiliariada. Abuzul imobiliar, un subiect de foc în alegerile din 2024 cu Nicușor, Vicol-Ciorbă, Băluță &Simion
Recomandări
Imobiliariada. Abuzul imobiliar, un subiect de foc în alegerile din 2024 cu Nicușor, Vicol-Ciorbă, Băluță &Simion

Cei de la DIICOT Giurgiu mai precizează că bărbatul de 32 de ani este cercetat şi pentru că i-a dat mașina sa unei persoane care avea suspendat dreptul de a conduce.

„Cercetările efectuate au mai relevat că inculpata cercetată în prezentul dosar a depozitat în locuinţa sa, la cererea unui coinculpat, o cantitate de cannabis, destinată comercializării, şi de asemenea, a deţinut fără drept o altă cantitate, pentru consumul propriu”, a mai transmis sursa citată.

În urma percheziţiilor, polițiștii au găsit 300 de grame de canabis, ţigarete confecţionate artizanal conţinând canabis şi tutun, dar și alte mai multe comprimate cu substanţă activă alprazolam.

Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Giurgiu cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar femeia este anchetată sub control judiciar.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

K476   •   17.10.2024, 18:01

Ar fi o mare dezamagire sa scape fara pedeapsa maxima cu executare, pt ca tocmai el trebuia sa fie denpartea buna.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Degeaba luăm suplimente”. Combinația de vitamine recomandată de Mihaela Bilic. Ce nu trebuie să lipsească din dieta de sezon
Știrileprotv.ro
„Degeaba luăm suplimente”. Combinația de vitamine recomandată de Mihaela Bilic. Ce nu trebuie să lipsească din dieta de sezon
Dan Bordeianu a rupt tăcerea și a spus adevăratul motiv al despărțirii de Adela Popescu, după ani și ani de zile: „M-am îndrăgostit foarte tare de ea. În momentul în care eu am decis să...”
Viva.ro
Dan Bordeianu a rupt tăcerea și a spus adevăratul motiv al despărțirii de Adela Popescu, după ani și ani de zile: „M-am îndrăgostit foarte tare de ea. În momentul în care eu am decis să...”
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Alimentul care te ajută să pierzi în greutate și reglează colesterolul. Mulți români îl consumă fără să fie conștienți de beneficii
FANATIK.RO
Alimentul care te ajută să pierzi în greutate și reglează colesterolul. Mulți români îl consumă fără să fie conștienți de beneficii
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Cum să prepari o supă de pui limpede? Trucul cu albușul de ou cunoscut de puține gospodine
FANATIK.RO
Cum să prepari o supă de pui limpede? Trucul cu albușul de ou cunoscut de puține gospodine
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Unica.ro
'A cumpărat haine şi încălţăminte pentru copiii dintr-un sat de lângă Bucureşti. A încălţat Isa jumătate de sat'. La doar 10 ani, fiica Oanei Roman a făcut un gest emoționant
Boală contagioasă care ucide în 48 de ore! A fost descoperită în România
Financiarul.ro
Boală contagioasă care ucide în 48 de ore! A fost descoperită în România
Copiii lui Adrian Marţian, în custodia poliţiei din Serbia, împreună cu tatăl lor
Observatornews.ro
Copiii lui Adrian Marţian, în custodia poliţiei din Serbia, împreună cu tatăl lor
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați
HOROSCOP
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI