Incidentul a avut loc în localitatea Răstoaca, din județul Vrancea. Polițistul venise la domiciliul unei familii, pentrua aplana un conflict. La un moment dat, un bărbat s-a năpustit asupra lui cu un topor. Somat de poliţiştii solicitaţi prin numărul de urgenţă 112, scandalagiul a continuat să fie agresiv, astfel încât unul dintre agenţi a folosit arma.
„Poliţiştii secţiei 6 Năneşti au fost solicitaţi să intervină la un scandal în familie în comuna Răstoaca. Apelul s-a făcut prin numărul 112. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului iar una dintre persoanele implicate, un bărbat de 33 de ani din localitate, a ameninţat unul dintre poliţişti cu un topor. Deoarece nu s-a oprit la somaţia poliţiştilor, s-a făcut uz de armă”, a declarat, agentul principal Paula Enache din cadrul biroului de presă al IPJ Vrancea, potrivit Mediafax.
Bărbatul care a fost împuşcat a fost internat la Spitalul Judeţean din Focşani, dar viaţa sa nu este pusă în primejdie.
MInistrul de interne, Carmen Dan, a declarat că acest gen de incidente trebuie stopat.
„Nu cred că este normal să așteptăm ca polițiștii să fie răniți sau omorâți pentru a lua măsura reținerii sau arestării. Fapta pentru care este cercetat agresorul acum este cea de ultraj, dar înțeleg că e în stare de libertate. (…) Această situație se alătură, în fapt, altor peste 200 de situații de ultraj la care angajații ministerului au fost supuși anul acesta”, a spus Carmen Dan, la Antena 3.
În iulie, un polițist a fost ucis în Gara Burdujeni, din județul Suceava, de un bărbat cu probleme psihice care l-a înjunghiat de mai multe ori.
ANALIZĂ: După criza vaccinurilor și cea a imunoglobulinei, o nouă criză lovește România: cea a anestezicelor folosite în medicina dentară
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro