Agentul de 33 de ani a refuzat testul pentru consumul de droguri, iar aparatul etilotest a arătat o concentrație de 0,4 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„La data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 5.40, a fost înregistrat un accident rutier în localitatea Livada, comuna Iclod, cu implicarea unui polițist.
Din cercetările efectuate a rezultat că bărbatul, de 33 de ani, angajat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, în timp ce conducea autoturismul, pe direcţia Gherla spre Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare, intrând în şanţul de pe marginea drumului”, au transmis reprezentanții Poliției Cluj.
Pentru că a refuzat testarea cu aparatul DrugTest, polițistul a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, însă și acolo a refuzat recoltarea de probe.
„Totodată, în momentul în care echipajul de poliţie l-a informat că va fi testat cu aparatul DrugTest, acesta a refuzat, motiv pentru care a fost condus la unitatea medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, unde, de asemenea, a refuzat recoltarea”, mai spun oficialii IPJ.
Acum se fac cercetări pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
„Totodată, conducerea inspectoratului a dispus verificări pe linie internă, pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările”, precizează Poliția Cluj.
Potrivit unor surse judiciare, polițistul nu era în timpul serviciului atunci când a produs accidentul, iar mașina nu este a instituției pe care o reprezintă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro