„La data de 26 iulie, în jurul orei 13.50, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia au identificat un bărbat de 39 de ani, care a condus un autoturism, pe DN 39, în apropierea localităţii Tuzla, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi a altor substanţe interzise. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar şi cu aparatul DrugTest, care a indicat prezenţa substanţelor interzise”, a anunţat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa, potrivit News.ro.
Ulterior, bărbatul a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și a prezenţei substanţelor interzise.
În acest caz, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Reprezentanții Gărzii de Coastă au anunțat că „se delimitează ferm de orice comportament sau acţiune necorespunzătoare care nu este în concordanţă cu statutul poliţistului”.
Totodată, au fost demarate verificări, în regim de urgenţă, cu privire la evenimentul în cauză şi cercetarea prealabilă a lucrătorului.
„Gardă de Coastă susţine activ toate activităţile specifice procedurilor penale pentru deservirea intereselor justiţiei”, a transmis Garda de Coastă.