George Lucian Filipescu, ofițer de poliție ale cărui îndatoriri erau să organizeze suspecți în flagrant a fost reținut, la începutul lunii, însă procurorii au decis să îl cerceteze sub control judiciar. În urma acuzațiilor, el a fost demis din funcție și riscă acum ani grei la închisoare.
Oamenii legii au aflat că acesta s-ar fi folosit de autorizaţia de acces la informaţii clasificate, ajutând infractorii, chiar cu prețul de a-și sabota propriii colegi. Potrivit datelor din rechizitoriul anchetatorilor, acesta l-ar fi informat pe Marius Iulian Ursoi, un cunoscut interlop din Constanța, cu privire la doi polițiști și la o eventuală mutare a acestora în cadrul unor structuri de combatere a criminalității organizate.
”Conform fișei de cazier, Ursoi Marius Iulian, – destinatarul informațiilor, este condamnat pentru un set impresionant de fapte de violență, a fost arestat preventiv, iar în prezent este cercetat pentru un set de aproape zece infracțiuni”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Unul dintre polițiștii despre care Filipescu i-ar fi oferit informații lui Ursoi era încadrat într-o structură de poliție care se ocupa cu filajele, prinderile în flagrant și interceptările.
Discuție dintre ofițerul de poliție și interlopul constănțean
”George Filipescu: Stai frățioare, că am schimbat telefonul, cartela… cu alt telefon, că nu mai vrea m*** asta de telefon, deloc…
George Filipescu: Da de acela mic nu am auzit nimic, acela mic știu că merge cu… (…) cu Mercedesul acela negru (este vorba de deconspirarea unui ofițer din cadrul Serviciul Antidrog)
Marius Iulian Ursoi: Da eu am crezut că voi știți ceva, zic stai măi să-l întreb pe Felipe, că Felipe e în breaslă.
Marius Iulian Ursoi: Acela mare a vrut să vină și el la DIICOT – Serviciul Teritorial Constanța. Ă.. ă.. a vrut să vină…
George Filipescu: Da mă, mânca-ți-aș. Și s-a pus frânuța, așa…
George Filipescu: Aha.. Ia să ne interesăm!
Marius Iulian Ursoi: Bine fratelo. Hai, că te pup!”