”Un pacient în vârstă de 44 de ani confirmat cu noul coronavirus a refuzat vehement internarea, deşi a fost sfătuit atât de către medicul de familie, cât şi de DSP să se interneze în spital. A luat antibiotic la domiciliu. Noaptea trecută soţia a sunat la 112 şi a cerut ajutor medical. Din păcate, medicul ajuns la faţa locului nu a mai putut face nimic constatând decesul. Bărbatul era în evidenţe cu o bronşită cronică şi era supraponderal”, a declarat Teodora Diaconiţă, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi, conform sursei citate.

”Conducerea Poliţiei Locale a fost informată încă de când a fost confirmat diagnosticul. Au fost izolaţi toţi poliţiştii locali care au fost contacţi direcţi şi s-a dispus dezinfecţie generală în secţia unde lucra şi în toate autospecialele de serviciu”, a declarat Aurelia Bogatu Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi, citat de Mediafax.

Şi soţia poliţistului este infectată cu noul coronavirus. Cei doi aveau împreună un copil în vârstă de 15 ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News