Incidentul s-a întâmplat în jurul orelor 11:50. Agentul de poliţie se afla, împreună cu o colegă, în misiune de patrulare între localităţile Crivina şi Vrancea (jud. Mehedinţi). La un moment dat, poliţistul a rugat-o pe colega lui să-l lase câteva minute singur.
Femeia nu apucase să se îndepărteze prea mult, când a auzit focul de armă. După ce şi-a găsit colegul împuşcat, poliţista a sunat la 112, iar la faţa locului a ajuns un echipaj medical, care a constat decesul bărbatului.
Din primele cercetări rezultă că poliţistul s-ar fi sinucis cu arma din dotare, dar procurorii continuă cercetările, pentru a lămuri toate aspectele cauzei.
A trecut testările psihologice
Bărbatul era divorţat şi avea un copil de 4 ani. Absolvise în 2002 Şcoala militară de subofiţeri, fiind încadrat apoi la Inspectoratul de Jandarmi Mehedinţi şi, ulterior, la cel din Gorj, până în anul 2011 când a demisionat.
În ianuarie 2017, el a fost reîncadrat la Poliţia de Frontieră Timişoara – Serviciul Teritorial Mehedinţi.
A fost testat psihologic la angajare, dar şi anul trecut, spun cei de Poliţia de Frontieră, care precizează că „agentul nu era înregistrat în evidenţele instituţiei cu un comportament dezadaptativ sau cu restricţii privind executarea serviciului sau portul armamentului din dotare”.