La faţa locului s-au deplasat echipaje ale Poliţiei, precum şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Botoşani. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa poliţistului în vârstă de 47 de ani. Acesta avea o plagă împușcată la nivelul capului.

„La fața locului a fost direcționat cel mai apropiat echipaj disponibil. Colegii noștri au găsit o persoană de sex masculin, fără semne vitale, ce prezenta o plagă împușcată. A fost constatat decesul la fața locului”, a precizat doctorul Nicușor Curteanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Botoșani.

Bărbatul prezenta o plagă împuşcată la nivelul capului, cu intrare în partea stângă şi ieşire în partea dreaptă. În fața cimitirului era parcată mașina de serviciu a agentului.

Gazeta de Botoșani scrie că, din datele comunicate de surse din anchetă, polițistul decedat era șef al Postului de poliție Stăuceni, angajat al I.P.J. Botoșani din anul 1996. Acesta avea gradul de agent-șef principal și era un polițist foarte apreciat de colegi.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (13)

piciusz 01.02.2024, 08:02

pacat ca a recurs la acest gest

Vale25 14.12.2023, 22:55

Nu înțeleg de ce recurg la astfel de gesturi...

Lecoqsportif 10.12.2023, 17:09

Mai avem testari psihologice?

Vezi toate comentariile (13)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.