Realizată de Cosmin Savu, ediția din „România te iubesc” din 25 aprilie s-a concentrat pe conexiunile politicieni – poliție – clanuri interlope din București. Reporterii au discutat cu mai mulți interlopi, unii dintre aceștia spunînd că „adevăratele clanuri nu sunt Clanul Sportivilor, cum ar fi, ci ale politicienilor și ăstora din primării”.
Printre numele de oameni ai legii care au ieșit la iveală au fost și foști șefi din poliție, transferați mai apoi în structurile primăriilor, se numără și cel al lui Nelu Lupu.
Nelu Lupu a fost șef la Poliția sectorului 4, apoi a ajuns în primăria lui Daniel Băluță și a devenit un personaj național în momentul în care, după ce a păstrat secretul asupra unei deplasări, a infectat personal medical și pacienți de la Spitalul MAI Gerota, la începutul pandemiei.
Pro TV a încercat să-i ia un interviu lui Nelu Lupu, ca să explice proliferarea clanurilor pe timpul când lucra la poliția din sudul Bucureștiului, dar acesta a refuzat.
În alt dialog, filmat cu camera ascunsă, reporterii au discutat cu un polițist local tot de la primăria condusă de Daniel Băluță. Polițistul, care anunțase că va fi concediat, într-o amplă măsură anunțată recent de primar, a fost surprins pe cameră spunând: „Dacă eram și eu din clan nu mă dădea afară”.
Legăturile făcute de Pro TV au fost cele pe axa Daniel Băluță – Marian Goleac – Clanul Sportivilor. Rugat și el să acorde un interviu, primarul Sectorului 4 a refuzat. El a spus că relația cu Goleac, fostul subordonat care a condus oficial, iar acum face același lucru informal, fostul ADP de sector ”au ieșit din sfera informațiilor de interes public”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro