Scandalul a pornit de la faptul că tatăl individului violent a fost oprit în trafic de polițiști, duminică seara, fiind depistat sub influența alcoolului. Omul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice iar acolo a ajuns curând și fiul șoferului, în vârstă de 20 de ani.

Polițiști amenințați într-un scandal monstru la spitalul din Băilești: Vă omor, vă tai capul

Extrem de nervos, acesta a început să lovească cu picioarele obiectele care îi ieșeau în cale, înjurându-i pe polițiști și amenințându-i cu moartea. Inițial, a fost cercetat pentru ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, dar apoi procurorii au extins cercetările pentru amenințare. Agresorul a fost plasat în arest la domiciliu, pentru 30 de zile. Faptele au fost filmate și postate pe pagina de facebook a unui sindicat al polițiștilor, potrivit craiovaforum.ro.

La data de 28 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Băileşti au oprit pentru control, pe strada Panduri, din Băileşti, un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din localitate. Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. La spital s-a prezentat şi fiul persoanei în cauză, în vârstă de 22 de ani, care a început să aibă un comportament agresiv, proferând injurii și lovind cu picioarele bunurile pe care le întâlnea în cale. Ieri, în urma probatoriului administrat, din care a rezultat faptul că tânărul ar fi proferat și amenințări la adresa polițiștilor, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești au dispus extinderea urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj”,a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.


Citește și: Cazul misterios al celor două surori găsite moarte pe malul unui râu. Trupurile lor erau legate împreună cu o bandă!


 

Urmărește-ne pe Google News