A fost declanşată cercetarea prealabilă faţă de dispecerul care a preluat apelul şi cei doi poliţişti, din cadrul Secţiei 23, care s-au deplasat la faţa locului, urmând ca la finalizarea cercetării administrative să fie dispuse măsuri legale, a informat marţi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).

Potrivit unor surse judiciare, în urma apelului telefonic trebuia anunţat serviciul pirotehnic, iar cercetările nu trebuiau făcute de poliţiştii de la secţie.

Alarma s-a dovedit falsă, nefiind vorba de un dispozitiv exploziv, ci de un ansamblu improvizat nefuncţional, mai susţin sursele citate.

Joi, 6 aprilie, un bărbat care vinde maşini second-hand a sunat la numărul de urgență 112 și a reclamat că a găsit un dispozitiv suspect plasat sub mașină.

Potrivit surselor citate de Libertatea, bărbatul a sunat la numărul de urgență 112 și a spus că are sub mașina Audi, model vechi, ceva suspect lipit cu scotch. „Nu a sunat pe un ton alarmant, a spus senin că «parcă arată a petarde de Crăciun». Și la câte apeluri false sunt, dispecerul nu a sesizat un pericol, din tonul vocii bărbatului”, spun surse din Poliție.

„Operatorul i-a spus să rămână pe loc, că vine un echipaj la fața locului să verifice. Echipajul a sosit, a luat dispozitivul și lui i-au cerut să vină cu mașina la Secția 23, ca să continue verificările”, au mai transmis sursele ziarului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News