Incidentul s-a petrecut joi, 17 martie, în comuna prahoveană Gorent Cricov. Minorul fost chemat la Secția de Poliție din Urlați pentru clarificarea unui conflict în care fost implicat în timpul orelor, fiind elev al unei școli din localitate. După ce a ieșit de la audieri, mama acestuia i-a acuzat pe agenți că l-au bătut pe băiatul de 16 ani. Mai mult acesta a ajuns la Spitalul de Pediatrie pentru investigații de specialitate.
„În cursul zilei de azi, o femeie din comuna Gornet Cricov a solicitat intervenția unui echipaj medical, întrucât, fiul acesteia, în vârstă de 16 ani, ar fi fost agresat de către polițiști”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.
Mama copilului a depus și o plângere la poliție, iar inițial IPJ Prahova a anunțat începerea unei anchete interne. De asemenea, în urma sesizării, unitatea de parchet competentă efectuează cercetări în cadrul unui dosar de purtare abuzivă.
„În urma cercetărilor efectuate, față de polițist a fost declanșată cercetarea prealabilă prin Biroul de Control Intern al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova. Totodată a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de purtare abuzivă, fiind sesizată unitatea de parchet competentă”, au mai transmis reprezentanții IPJ Prahova.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro