Un bărbat de 39 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a agresat o patrulă de poliție care îi solicitase, pe un drum din localitatea vasluiană Stănilești, să se legitimeze și să prezinte declarația pe propria răspundere cu privire la motivul și locul deplasării.
Refuzând să prezinte vreun document, individul a început să înjure și amenințe pe unul dintre polițiști. Ulterior, bărbatul a încercat să fugă, împingând pe unul din agenți, iar pe celălalt lovindu-l cu cotul în față. Prins de către polițiști, agresorul a fost dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși, instituție care a început o anchetă în acest caz.
”În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi (n.red-joi), Judecătoria Huși a dispus arestarea preventivă a acestuia. Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Bogdan Gheorghiță.
Agresorul celor doi polițiști este cercetat acum pentru ultraj de către procurorul de caz.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro