Imaginile sunt surprinse chiar de camerele de monitorizare din interiorul secției, unde e adus un bărbat încătușat și ulterior nu mai puțin de 7 agenți intră în acea încăpere unde unii dintre ei îl lovesc și îl strâng de gât. Victima a spus pentru sursa citată că a ajuns la poliție după ce a avut pe stradă o altercație cu două persoane despre care crede că se drogaseră.

Bărbatul a anunțat situația la numărul 112. Însă unul dintre cei care, aparent, se drogau a sunat și el la poliție și a spus că este fiul unui polițist. Dus la secție, bărbatul care a sesizat incidentul la 112 a fost supus brutalităților în mai multe reprize, după cum se vede în imaginile video publicate de Antena 3.

Dat cu capul de bancă, strangulat din spate

Sunt patru momente surprinse în imaginile făcute acum publice, prima secvență fiind alb negru: cel reținut, cu mâinile imobilizate la spate, este trântit la pământ de un polițist. Sunt prezenți în încăpere doi agenți, dintre care unul comite brutalitățile.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Secvența a doua e surprinsă în aceeași încăpere în care sunt bănci ca la școală. Persoana reținută, care stă în picioare, este luată din spate de un polițist și dată cu capul de banca din față și apoi pusă la pământ între pupitre. Sunt prezenți doi polițiști, unul singur îl lovește pe cel încătușat.

În a treia secvență un polițist corpolent, în geacă galbenă, cu barbă și mustață îl apucă de gât pe suspectul care stătea pe un scaun și îl pune la pământ. La violențe participă efectiv trei polițiști. Ceilalți aflați în încăpere se uită la scenă.

În cea de-a patra secvență sunt șapte polițiști în încăpere, iar suspectul este așezat pe un scaun. Un polițist vine pe la spatele lui și-l apucă de gât cu ambele brațe în ceea ce pare a fi o priză de sufocare. Pe imagini se vede cum bărbatul prins astfel întinde picioarele și dă din ele într-un gest specific celor care sunt imobilizați și sufocați.

VEZI AICI VIDEO CU VIOLENȚELE POLIȚIȘTILOR

Lider de sindicat al polițiștilor confirmă identitatea agenților agresivi

Florin Vîlnei, președintele Federației Polițiștilor Sed Lex, a confirmat, la Antena 3, că o parte dintre cei care apar în imaginile prezentate vineri sunt aceiași agenți din dosarul deschis de procurori pentru sechestrare și tortură, într-un caz petrecut în septembrie 2020.

În acest dosar au fost arestați, joi, trei polițiști. Alți trei au fost puși sub control judiciar, iar în cazul unui alt polițist nu s-a dispus nicio măsură. Cu o zi înainte, altor trei agenți acuzați în același dosar li s-a impus control judiciar.

Printre cei arestați se află și Viorel Constantin Șeicaru, vicepreședintele unei alte organizații sindicale, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor. Alături de Șeicaru au fost arestați polițiștii Răzvan Viorel Lupu și Dorin Nine.

Incidentul care a dus la anchetarea și arestarea polițiștilor de la Secția 16 a avut loc în septembrie 2020. Atunci, doi tineri au reclamat faptul că au fost bătuţi de poliţişti în zona Eroii Revoluţiei din Capitală, după ce le-au atras atenţia agenţilor că nu poartă mască de protecţie şi dau amenzi fără temei.

Potrivit plângerii penale, cei doi au fost încătușați și loviți. Unul a fost dus pe un câmp de lângă București, bătut și lăsat acolo, iar al doilea, abandonat într-o zonă rău famată din oraș, după ce a fost lovit de polițiști.

Foto: Captură video Antena 3

 
 

Urmărește-ne pe Google News