”La data de 5 noiembrie a.c., în jurul orei 9.00, în faţa sediului Postului de Poliţie Barcani, doi bărbaţi, în vârstă de 20, respectiv 52 de ani, ar fi agresat fizic un poliţist. Cei doi bărbaţi fuseseră citaţi la sediul Postului de Poliţie Barcani, în vederea soluţionării unei petiţii. Aceştia au devenit recalcitranţi şi l-ar fi tras de uniformă pe şeful de post, moment în care unul dintre ei l-ar fi lovit cu pumnul pe poliţist. Având în vedere cele întâmplate, doi poliţişti din cadrul Postului de Poliţie au intervenit în sprijinul colegului agresat, folosind spray iritant-lacrimogen asupra celor doi bărbaţi care au fugit de la faţa locului. Ulterior, în jurul orei 16.00, în timp ce poliţiştii puneau în executare un mandat de aducere, emis pe numele unuia dintre cei doi bărbaţi, aflându-se la domiciliul acestuia, bărbatul ar fi luat un pistol şi ar fi tras cu acesta, rănind doi agenţi de poliţie la nivelul membrelor inferioare. Cei doi bărbaţi au fost imobilizaţi de poliţişti, fiind conduşi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna.
Poliţiştii răniţi au fost transportaţi la o unitate medicală, în stare stabilă, fiind în afara oricărui pericol.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului.
Inspectoratul General al Poliţiei Române s-a implicat în acest caz.
”Conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române a dispus efectuarea de verificări, prin Direcţia Control Intern şi S.I.A.S., ambele din cadrul I.G.P.R., cu privire la modul de organizare şi desfăşurare a misiunii. La finalizarea acestor verificări, se vor dispune măsurile legale care se impun”, a comunicat IGPR.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro