Incidentul a avut loc luni seară, în zona Gării de Vest din Ploiești. Agenții le-au cerut celor trei să se legitimeze, însă au refuzat și au atacat echipajul.

„Față de situația creată, agenții au vrut să se îndrepte spre autospecială pentru a solicita sprijin de la celelalte patrule, dar au fost atacați cu bolovani, iar unul dintre colegi a fost lovit în zona capului”, a transmis
Sindicatul Poliției Locale Mihai Viteazul pe Facebook.

Polițistul rănit a fost preluat de un echipaj al ambulanței Prahova, aflându-se internat la Spitalul Județean Prahova pentru investigații medicale.

Între timp, reprezentanții IPJ Prahova au transmis că a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

„La acest moment se efectuează cercetări, cele trei persoane fiind identificate. În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj”, au transmis polițiștii potrivit Observatorul Prahovean.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții
Viva.ro

Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Libertateapentrufemei.ro
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan”
Adevarul.ro

De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Elle.ro

Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!

A mers la mare cu un buget triplu față de o vacanță avută în Viena. Stațiunea aleasă
Observatornews.ro
A mers la mare cu un buget triplu față de o vacanță avută în Viena. Stațiunea aleasă
Horoscop 2 mai 2025. Săgetătorii au în față o zi care poate semăna cu o pauză binemeritată, după un efort intens
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI