Imaginile cu cei doi poliţişti au fost postate, sâmbătă, de Ministerul Afacerilor Interne, relatează Digi24.

„Mihai Fifor s-a întâlnit cu Oana și Robert, doi colegi
polițiști, pentru a-i felicita și încuraja. Amândoi s-au
evidențiat prin spirit civic, acordând o mână de ajutor unor
persoane în vârstă, atunci când au avut nevoie.

Mai mult decât atât, altruismul și înțelepciunea de care a
dat dovadă Oana față de o tânără turistă din Germania, au
atras recunoștința din partea autorităților germane, care au
transmis mulțumiri scrise Poliției Române. Pe scurt, aflată în
timpul serviciului, a fost abordată de turistă, care își pierduse
toate actele și banii. Soluția a găsit-o pe loc, oferindu-i cazare
pentru câteva zile, timp în care a ajutat-o să contacteze Ambasada
Germaniei la București, pentru a putea să se întoarcă în țara
sa.

Astfel de angajați garantează că această instituție își
recâștigă încrederea societății, pentru că, atunci când
situația impune, nu sunt nepăsători și nici superficiali”,
sau scris oficialii MAI.

Oamenii au reacționat însă și negativ, existând sute de
comentarii în care au amintit cazul unei femei vârstnice care a
fost amendată pentru că nu a reuşit să traverseze în timpul cât
semaforul a arătat culoarea verde.

 
 

Urmărește-ne pe Google News