Un tânăr de 20 de ani, al cărui nume nu a fost dezvăluit, a depăşit o maşină de la Roliţia Rutieră pe linie continuă, iar apoi a refuzat să oprească la semnalele agenţilor. Şoferul cu tupeu a fost oprit abia după ce maşina de poliţie i-a tăiat calea pe o stradă din Deva. Tânărul a refuzat, în continuare, să coopereze şi să se legitimeze. De asemenea a refuzat şi testul de alcoolemie, după ce agenţii de la circulaţie au simţit că mirosea puternic a băutură. A fost condus la spital pentru a i se lua probe biologice, dar nici aici nu a vrut să coopereze.
Şoferul recalcitrant a fost identificat ulterior, descoperindu-se că avea permisul suspendat din decembrie 2009. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru conducerea fără permis a unui autovehicul pe drumurile publice şi refuzul de recoltare a unor probe biologice.